Fostul lider cubanez Fidel Castro a mai domolit speranţele privind îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Cuba, spunând că declaraţiile aparent conciliatorii ale fratelui său au fost interpretate greşit.
Fidel Castro, în vârstă de 82 de ani, a atenţionat că ţara sa ar putea să renunţe la concesiile care ar fi urmat să pună capăt neînţelegerilor de 50 de ani cu SUA, deoarece guvernul cubanez nu se consideră vinovat pentru relaţiile proaste dintre cele două state.
Fostul lider de la Havana l-a criticat pe preşedintele american Barack Obama pentru că acesta susţine embargoul de 47 de ani impus Cubei de SUA. "Nu există nicio îndoială că preşedintele Obama a interpretat greşit declaraţia lui Raul", a spus Castro, citat de Agerpres. Acesta a făcut referire la un discurs al fratelui său mai tânăr, preşedintele Raul Castro, care a declarat joia trecută că ţara sa este pregătită să discute "orice" cu Statele Unite, chiar şi despre deţinuţii politici şi drepturile omului.
Declaraţiile lui Raul Castro au oferit speranţe pentru reapropierea dintre SUA şi Cuba, în creştere după ce administraţia Obama le-a considerat ca fiind un semn că Havana vrea la rândul ei relaţii mai bune ca răspuns la decizia anterioară a liderului de la Casa Albă de a acorda cubanezilor din SUA posibilitatea de a călători şi a trimite liber bani în ţara lor natală. Vorbind duminică, într-o conferinţă de presă la închiderea summitului Americilor din Trinidad şi Tobago, Obama a considerat comentariile preşedintelui Raul Castro ca fiind "un progres" şi a apreciat că ar mai fi şi alte semnale pe care Cuba le-ar putea transmite, cum ar fi eliberarea deţinuţilor politici şi reducerea taxelor percepute la schimbul dolarilor în bani cubanezi.
Citește pe Antena3.ro