x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Formarea unei forţe navale europene pentru Golf ar trimite un mesaj ostil, susţine Teheranul

Formarea unei forţe navale europene pentru Golf ar trimite un mesaj ostil, susţine Teheranul

28 Iul 2019   •   13:20
Formarea unei forţe navale europene pentru Golf ar trimite un mesaj ostil, susţine Teheranul
Sursa foto: pixabay.com

Formarea unei forţe navale europene pentru zona Golfului Persic ar trimite un mesaj ostil, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului iranian, Ali Rabiei, citat de agenţiile de presă Reuters şi France Presse.

Franţa, Italia şi Danemarca şi-au exprimat sprijinul pentru un plan britanic privind crearea unei misiuni navale sub comandament european care ar urma să asigure navigarea în siguranţă prin strâmtoarea Hormuz.

''Ceea ce aţi auzit, faptul că vor să creeze o flotă europeană în Golful Persic, trimite un mesaj ostil, este provocator şi va spori tensiunile'', a spus Rabiei said.

Fostul şef al diplomaţiei britanice Jeremy Hunt lansase un apel pentru înfiinţarea unei ''misiuni de protecţie maritimă condusă de europeni'' în Golf, după reţinerea de către Iran a unui petrolier sub pavilion britanic în strâmtoarea Hormuz.

Responsabilul iranian nu a făcut direct aluzie la propunerea lui Jeremy Hunt.

Într-un interviu publicat vineri, ministrul francez al armatei Florence Parly a indicat că Parisul, Londra şi Berlinul intenţionează să-şi ''coordoneze'' mijloacele şi să ''facă schimb de informaţii'' în Golf pentru consolidarea securităţii maritime, dar fără a desfăşura mijloace militare suplimentare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran golf