x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Forțele ucrainene spun că au recâștigat controlul asupra orașului Makariv, la vest de Kiev

Forțele ucrainene spun că au recâștigat controlul asupra orașului Makariv, la vest de Kiev

22 Mar 2022   •   08:45
Forțele ucrainene spun că au recâștigat controlul asupra orașului Makariv, la vest de Kiev
Sursa foto: Hepta

După zile de lupte, forțele ucrainene au recâștigat controlul asupra Makariv, un oraș situat la 50 de kilometri vest de Kiev, au anunțat marți Forțele Armate ale Ucrainei într-o postare pe Facebook, confrom CNN.

"Steagul de stat al Ucrainei a fost ridicat deasupra orașului Makariv", în timp ce rușii se retrăgeau, se arată în postare.

CNN nu a putut confirma afirmația forțelor ucrainene.

Makariv suferise pagube semnificative în urma atacurilor aeriene rusești în curs de desfășurare. CNN a verificat autenticitatea fotografiilor postate pe rețelele de socializare la 12 martie, care arătau pagube majore la complexuri de apartamente, școli și o unitate medicală.

Ministerul rus al Apărării a susținut în mod repetat că nu vizează civili.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucraina