Fostul președinte american George H.W. Bush a fost internat în spital miercuri după ce a căzut și și-a fracturat o vertebră cervicală, a anunțat postul de televiziune CNN, preluat de AFP.
Fractura nu pune în pericol viața lui George H.W. Bush, aflat într-o situație stabilă, potrivit CNN, citându-l pe purtătorul de cuvânt al acestuia, Jim McGrath.
În vârstă de 91 de ani, fostul președinte, care a căzut miercuri dimineață la locuința sa din Kennebunkport (statul Maine, nord-est), primește îngrijiri la spitalul din orașul Portland, situat la aproximativ 30 de kilometri depărtare, a precizat CNN.
"Nu ne așteptăm la o perioadă lungă de internare" în spital, a declarat Jim McGrath pentru canalul de știri.
George H.W. Bush, cel mai în vârstă dintre cei patru foști președinți americani încă în viață, utilizează un scaun rulant și a părut slăbit la ultimele sale apariții publice.
În decembrie, cel de-al 41-lea președinte al SUA a fost internat la un spital din Texas (sud) pentru probleme respiratorii. În noiembrie 2012, o bronșită l-a obligat să petreacă două luni într-un salon al aceleiași instituții medicale.
Bush-senior, patriarhul uneia dintre cele mai importante dinastii politice din Statele Unite, este tatăl fostului președinte George W. Bush.
Al doilea fiu, Jeb, s-a lansat recent în curs pentru Casa Albă în perspectiva prezidențialelor din 2016, declarându-se candidat la învestitura republicană.
Sursa Agerpres