x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a murit în Dubai

Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a murit în Dubai

de Redacția Jurnalul    |    05 Feb 2023   •   10:40
Fostul președinte pakistanez Pervez Musharraf a murit în Dubai
Sursa foto: Hepta

Fostul președinte pakistanez, generalul Pervez Musharraf, a murit în Dubai. El era bolnav și s-a stins din viață, la 79 de ani, la Dubai American Hospital.

Înalți oficiali militari și-au exprimat "sincerele condoleanțe" pentru "tristul deces al generalului Pervez Musharraf".

Fostul general cu 4 stele, care trăia într-un exil autoimpus în Dubai, Emiratele Arabe Unite, a preluat puterea de la fostul premier Nawaz Sharif printr-o lovitură de stat militară în 1999, fără vărsare de sânge. S-a autoproclamat președinte în 2001, rămânând în același timp șef al armatei. El a continuat să conducă Pakistanul în calitate de președinte până în 2008.

Mandatul său a fost marcat de două tentative eșuate de asasinat în 2003. În noiembrie 2007, el a declarat stare de urgență, a suspendat Constituția, a înlocuit judecătorul-șef și a interzis accesul la televiziunile independente.

Musharraf a declarat că a făcut acest lucru pentru a stabiliza țara și pentru a lupta împotriva extremismului islamist în creștere. În timpul conducerii sale, țara a avut o creștere economică rapidă și a încercat să introducă valori sociale liberale într-o societate musulmană conservatoare. 

Dar SUA l-a criticat. Sub presiunea Occidentului, Musharraf a ridicat ulterior starea de urgență și a convocat alegeri, care au avut loc în februarie 2008, în care partidul său a avut rezultate slabe. A demisionat în august 2008, după ce coaliția de guvernare a început să ia măsuri pentru a-l pune sub acuzare.

Musharraf a plecat apoi în exil, dar s-a întors în Pakistan în 2013 cu scopul de a candida la alegerile naționale din țară. Planurile sale s-au năruit, deoarece a fost implicat într-o rețea de procese legate de perioada în care s-a aflat la putere.

În 2019 a fost condamnat la moarte în contumacie pentru înaltă trădare. Sentința a fost ulterior anulată.

Musharraf locuia în Dubai din martie 2016, când Curtea Supremă din Pakistan a ridicat o interdicție de călătorie, permițându-i să părăsească țara pentru a urma un tratament medical în această țară.

A fost căsătorit cu Sehba Musharraf și avea un fiu și o fiică.

×
Subiecte în articol: pakistan Pervez Musharraf dubai