x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Băsescu nu a făcut o distincţie între Guvernul ungar şi extremiştii de la Jobbik”

Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Băsescu nu a făcut o distincţie între Guvernul ungar şi extremiştii de la Jobbik”

17 Aug 2013   •   22:29
Frankfurter Allgemeine Zeitung: "Băsescu nu a făcut o distincţie între Guvernul ungar şi extremiştii de la Jobbik”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ediţia tipărită a cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie despre relaţia tensionată dintre Bucureşti şi Budapesta, într-un articol intitulat "Ţinutul Secuiesc- mărul discordiei. Naţionaliştii maghiari provoacă România”. "Provocările extremiştilor unguri fac nervi Bucureştiului, alterează atmosfera în regiune.
Ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple s-a întâmplat. Vizita în Ţinutul Secuiesc şi discursul lui Gabor Vona, căpetenia partidului Jobbik, l-au scos din fire pe preşedintele României Traian Băsescu într-atât, încât acesta s-a lansat într-un atac verbal neobişnuit de dur la adresa Budapestei. Cum era de aşteptat, incidentul nu a trecut neobservat”, semnalează şi Deutsche Welle.

Reacţia neobişnuită a lui Băsescu
Conform analizei jurnaliştilor de la cotidianul ungar Nepszva, autorul articolului din FAZ scoate în evidenţă faptul că "deşi Guvernul ungar s-a distanţat de declaraţiile preşedintelui Jobbik, preşedintele Băsescu a reacţionat cu declaraţii antimaghiare, atipice lui”. "Aprigul conflict româno-maghiar nu s-a stins nici în timpul caniculei de vară. Ministerul Afacerilor Externe al României a solicitat explicaţii pentru declaraţiile făcute de preşedintele Jobbik, Vona Gabor, în Ţinutul Secuiesc. Ministerul de Externe al Ungariei a replicat cu un comunicat care reitera faptul că Ungaria este în favoarea relaţiilor de bună vecinătate cu România în spiritul parteneriatului strategic existent, şi nu poate fi tras la răspundere pentru declaraţiile unui politician aflat în opoziţie”, mai scrie FAZ.

Aluziile lui Băsescu
"Cititorului german îi este dat să afle că în optica şefului statului român, Ungaria, prin felul în care abordează chestiunea statutului minorităţilor, ar fi o sursă de instabilitate în regiune, că paharul e plin şi că România va pune la punct ţara vecină. Este foarte posibil, remarcă în continuare autorul analizei, ca politicienilor de la Budapesta să li se interzică participarea anul viitor la manifestările minorităţii ungare din România. Băsescu a exclus şi eventualitatea instituirii unei autonomii a maghiarilor pe criterii etnice. Iar cine-şi închipuie că totuşi actualii lideri politici de la Bucureşti ar fi dispuşi să accepte ideea unei autonomii, acela îi confundă pe aceştia cu nişte stalinişti. Semnatarul textului publicat în cotidianul german citat sesizează aluzia pe care Băsescu o face la perioada în care din ordinul lui Stalin, după al doilea război mondial, cu scopul de a învrăjbi relaţiile dintre Ungaria şi România, a fost instituită Regiunea Autonomă Maghiară în ţinuturile secuieşti”, comenteaza DW articolul din FAZ.

Istoricul conflictului diplomatic
"Actualele controverse care par a fi atins apogeul ar fi început în iulie, când secretarul de stat din cadrul Ministerului de Externe al Ungariei, sosit la cursurile Universităţii Maghiare din Tuşnad, a cerut Bucureştiului ca în cadrul preconizatei reforme administrativ-teritoriale a ţării să nu secţioneze Ţinutul Secuiesc, ci să respecte identitatea sa culturală şi lingvistică. Reacţia Guvernului român, care a întrevăzut în spusele şefului diplomaţiei ungare o imixtiune în treburile interne ale ţării, nu a întârziat, urmată imediat de o altă declaraţie explozivă a europarlamentarului Laszlo Tökes, căruia, cu patru ani în urmă, preşedintele Băsescu îi decernase Ordinul "Steaua României” pentru curajul de a se fi ridicat împotriva lui Ceauşescu, la Timişoara, în decembrie 1989. În contextul actualelor disensiuni, Băsescu nu a scăpat nici ocazia de a-i contesta lui Tökes meritul de a fi un cetăţean român”, mai scrie dw.de.

Vona Gabor, omul ruşilor?
Jurnalistii germani remarcă faptul că "Băsescu nu a făcut o distincţie între revendicările minorităţii maghiare, între politica Guvernului de la Budapesta faţă de ţările vecine şi între provocările căpeteniei partidului extremist Jobbik”. "Liderul extremist, Vona Gabor, a cerut popoarelor Europei Centrale, cu prilejul popasului său în Transilvania, să lupte împotriva "Marelui Capital Internaţional” asupritor. Or, Vona întreţine de ani buni contacte cu naţionaliştii ruşi, mai ales cu ideologul naţional-bolşevic Aleksandr Dughin care propagă ideea instituirii unei Eurasii potrivnice Statelor Unite ale Europei. Dughin l-a mai consiliat şi pe preşedintele Putin în chestiuni geopolitice. Iar în luna mai a acestui an, la invitaţia lui Dughin, Vona a susţinut chiar o conferinţă la Universitatea Lomonosov din Moscova, despre Rusia şi Europa, cu care ocazie a reproşat UE că ar trăda continentul, livrîndu-l Americii.
Extremistul ungar a cântat în strună gazdelor afirmând între altele că Europei i-ar merge mai bine în mâinile Rusiei, care ştie a se împotrivi Americii. Sunt detalii care, menţionate în finalul analizei, pun într-o lumină cu totul nouă reaprinderea disensiunilor dintre Budapesta şi Bucureşti, dezvăluind faptul că ele nu sunt decât un episod al unei pe cât de aberante pe atât de periculoase campanii de semănare a urii şi zâzaniei în Europa”, încheie Deutsche Welle analiza articolului din Frankfurter Allgemeine Zeitung.

×
Subiecte în articol: traian basescu jobbik