Yassin Salhi, aflat la închisoare după ce în iunie şi-a decapitat şeful şi a încercat să arunce în aer o uzină chimică la Isere, din apropiere de Lyon, s-a sinucis în noaptea de marţi în celula sa din Fleury-Mérogis, din regiunea pariziană, au anunţat miercuri surse din cadrul administraţiei penitenciare, relatează AFP.
Deţinutul, aflat la izolare, nu dădea semne că ar avea un comportament suicidal, a precizat sursa citată. Potrivit unei surse apropiate anchetei, Yassin Salhi s-a spânzurat de zăbrelele celulei cu ajutorul lenjeriei de pat.
Acest şofer, în vârstă de 35 de ani, a fost plasat în detenţie provizorie la sfârşitul lunii iunie după ce a fost inculpat pentru asasinat având legătură cu o organizaţie teroristă, răpire şi sechestrare în vederea pregătirii unui asasinat, distrugere sau degradare şi acte intenţionat violente.
Spre deosebire de Mohamed Merah, fraţii Kouachi, Amédy Coulibaly sau mai recent jihadiştii care au atacat Parisul la 13 noiembrie, Salhi a negat mereu în timpul detenţiei că gestul său ar fi avut vreo motivaţie religioasă. Însă pentru justiţie, şeful companiei de transport pentru care lucra Salhi, Hervé Cornara, pe care Yassin Salhi a recunoscut că l-a ucis, a fost victimă a terorismului islamist.
Mohamed Merah a ucis, în numele jihadului, şapte persoane în sud-vestul Franţei, în 2012. Fraţii Said şi Chérif Kouachi şi Amédy Coulibaly sunt autorii atentatelor comise în ianuarie 2015 la Paris, împotriva revistei satirice Charlie Hebdo, a unor poliţişti şi a unui magazin evreiesc, aminteşte AFP.