Ministrul de interne francez, Gerard Collomb, a pledat joi pentru proceduri europene de expulzare a migranţilor economici ilegali 'mai eficiente şi mai armonioase', înainte de o reuniune cu omologii săi europeni la Viena, relatează AFP.
În cadrul conferinţei de joi şi vineri a miniştrilor europeni de interne privind securitatea şi migraţia, va fi 'în primul rând vorba despre consolidarea cooperării noastre cu statele de plecare şi de tranzit (ale migranţilor) având drept scop stoparea fluxurilor de migranţi ilegali', în special cu ţările din Maghreb, 'pentru a opri plecarea migranţilor pe mare cu riscul pierderii de vieţi omeneşti', a afirmat Collomb într-un comunicat.
La reuniune se va face de asemenea un prim bilanţ al 'centrelor controlate', care au fost aprobate în Consiliul European la sfârşitul lunii iunie pentru a permite diferenţierea între refugiaţi şi migranţii care nu pot obţine drept de azil.
Mai multe nave umanitare au debarcat în această vară în porturi europene, unde migranţii au fost duşi în centre închise care funcţionează în baza acestui model de sortare.
'Conform dreptului mării, aceste debarcări trebuie făcute în cel mai apropiat port', a spus el, un principiu invocat de mai multe ori pentru a justifica decizia Franţei de a nu-şi deschide porturile.
Susţinând propunerea Bruxellesului de desfăşurare a 10.000 de agenţi de frontieră până în 2020 pentru a face din FRONTEX o adevărată "poliţie a frontierelor externe", Gerard Collomb a afirmat că este esenţial ca Agenţia Europeană pentru Azil (EASO) 'să poată oferi sprijin eficient şi rapid statelor membre în ceea ce priveşte tratamentul acordat migranţilor salvaţi pe mare'.
Totodată, ministrul de interne francez a reiterat angajamentul Parisului privind revizuirea Regulamentului de la Dublin (care obligă refugiaţii să solicite azil în statul prin care au intrat în Uniunea Europeană).
Această reformă 'va permite reducerea fluxurilor migratorii secundare în cadrul UE, din care o mare parte priveşte Franţa', a afirmat el, în condiţiile în care o parte a solicitărilor de azil în Franţa sunt depuse de migranţi, în special afgani, respinşi de ţările din nordul Europei.
AGERPRES
Ministrul de Interne Lucian Bode trimite, luni, Corpul de Control la Timișoara, la o secție de poliție unde un ofițer este acuzat că-și amenință subalternii.
Între timp, polițistul de la Secția de Poliție ...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, condamnă ferm arestarea liderului opoziției ruse Aleksei Navalnîi şi a cere eliberarea sa imediată.
''Condamn arestarea lui Aleksei Navalnîi la...
Un nou focar de COVID-19 a fost confirmat la Spitalul de Psihiatrie Jebel, după ce au fost înregistrate șapte cazuri noi de infectare, informează, luni, Direcția de Sănătate Publică Timiș.
Cel mai mare...
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a aprobat luni schimbarea destinației unor spații în centre de vaccinare și anunță că de miercuri se vor deschide două centre, unul la...
Piaţa de media din România a scăzut anul trecut cu 2,7%, până la 467 milioane de euro, iar în 2021 este aşteptată o revenire de 4%, până la 485 milioane de euro, susţinută în mod special de investiţii...
Judeţul Ilfov înregistrează o rată de infectare cu noul coronavirus, cumulată la 14 zile, de 4,16 cazuri la mia de locuitori, în scădere uşoară faţă de ziua precedentă, când incidenţa a fost de 4,38 la mia...
Temperaturile vor fi scăzute în majoritatea regiunilor țării, săptămâna aceasta, până vineri, apoi cresc în weekend. În următoarea săptămână de prognoză, temperaturile scad față de sfârșitul...
Zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt municipiul Bucureşti - 1.162 şi judeţele Constanţa - 175, Timiş -132, Ilfov - 95, Cluj - 88, Maramureş -...
Prețul grâului a crescut alarmant din cauza anunțului făcut de Rusia, care vrea să mărească taxa la export până la 50 de euro pe tonă, în perioada 1 martie - 30 iunie 2020. Astfel, cotația acestuia a...
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a respins criticile Occidentului și a afirmat că luările de poziție ale statelor occidentale care au condamnat arestarea lui Aleksei Navalnîi au menirea de a distrage...
În ultimele 24 de ore, în România s-au întregistrat 1.504 cazuri de COVID-19, iar 50 de persoane au decedat. Peste 8.700 de români sunt internați din cauza infecției cu SARS-CoV-2, iar 1.084 sunt în...
Ludovic Orban trebuie să plece de la conducerea PNL, pentru că a condus discreționar partidul, iar în interiorul formațiunii există o grupare reformistă care își dorește primenirea PNL, spune secratrul general...
Ruxandra Garofeanu, realizatoare de emisiuni de radio și televiziune și președinta fundației Artsociety, a murit la vârsta de 76 de ani.
Anunțul a fost făcut de directorul Muzeului Național al Țăranului...
Asociația VeDemJust a propus, printr-o scrisoare adresată Comisiei de validare a proiectelor planurilor-cadru pentru învățământul liceal și profesional din Ministerul Educației și Cercetării, ca Educația...
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că va cere prefectului Capitalei anularea autorizației de construire și va sesiza Inspectoratul de Stat în Construcții pentru Aleea Modrogan 1A.
„În această...