Născut în 1980, fost primar al orașului Ajaccio, Marcangeli face parte din grupul Horizons, un grup de centru-dreapta care a susținut candidatura lui Emmanuel Macron la ultimele alegeri.
Proiectul de lege, care trebuie acum să fie dezbătut în Senat, stabilește o nouă limită de 15 ani pentru utilizarea oricărei platforme care corespunde definiției de "rețea socială".
Alegerea acestei vârste nu este întâmplătoare. Potrivit lui Marcangeli, cei 13 ani care sunt stabiliți de majoritatea rețelelor sociale nu corespund niciunei vârste legale în Franța. Vârsta de 15 ani, în schimb, are referințe mai clare în codul francez, după cum a explicat deputatul pentru Le Monde: "Această limită coincide în Franța și cu majoratul sexual, dar și cu trecerea de la gimnaziu la liceu".
Tot în Le Monde, Marcangeli a precizat că o astfel de măsură are două obiective. Primul este acela de a păstra sănătatea mintală a minorilor prin evitarea expunerii la rețelele de socializare la o vârstă prea fragedă. Cel de-al doilea este de a reduce hărțuirea cibernetică în rândul tinerilor.
În Franța, potrivit unui sondaj publicat în 2022 de Association Génération Numérique, aproximativ 58% dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani au cel puțin un cont social, deoarece confirmarea vârstei este lăsată pe seama autoverificării utilizatorilor și este încă dificil de găsit un sistem care, pe de o parte, să garanteze o prelucrare a datelor conformă cu GDPR și, pe de altă parte, să măsoare efectiv vârsta unui utilizator.
(sursa: Mediafax)