Prima ţară care formula cu mai bine de 200 de ani în urmă, la 26 august 1789, principiile democraţiei în Europa şi în întreaga lume, prin Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, devine acum şi prima ţară europeană care interzice pe teritoriul său portul vălului islamic integral. Începând de ieri, a intrat în vigoare această interdicţie, căreia vor trebui să i se supună aproximativ 2.000 de femei musulmane din Franţa, purtătoare de văl integral tradiţional, niqab sau burqa. Interdicţia le vizează şi pe turistele musulmane care vin să viziteze Franţa.
Potrivit noii legi, femeile care nu o vor respecta vor plăti o amendă de 150 de euro, la care se adaugă, după caz, obligaţia de a urma un curs de educaţie cetăţenească.
Pentru cei care le obligă pe femeile islamice să poarte vălul integral în locuri publice, măsurile sunt şi mai aspre, respectivii riscând amenzi de până la 30.000 de euro, precum şi pedeapsa cu închisoarea de până la 2 ani.
Încă din prima zi când a intrat în vigoare, legea a fost contestată de cei nemulţumiţi şi a făcut primele victime. Poliţia din Paris a arestat mai multe persoane care au participat la proteste. Între acestea s-a aflat şi Kenza Drider, singura femeie musulmană care fusese invitată anul trecut să participe la dezbaterile parlamentare privind iniţiativa legislativă franceză. Kenza venise ieri cu TGV-ul din Avignon la Paris, pentru a participa la manifestaţiile de protest faţă de noua lege, organizate însă fără autorizaţie, la apelul unor lideri şi membri ai comunităţii islamice din Franţa, în faţa Catedralei Notre-Dame. Femeia de 32 de ani, mamă a patru copii, a fost interpelată de Poliţie în tren, pentru că purta vălul islamic integral. I s-a dat amendă şi a fost arestată. În faţa autorităţilor judiciare a negat că venise îmbrăcată aşa în mod special, ca să provoace forţele de ordine care supravegheau manifestaţiile musulmane, chiar în ziua intrării în vigoare a legii. „Nu este o provocare. Nu fac decât să-mi folosesc drepturile de cetăţean francez, nu comit nici un delict. Nu am furat, nu am ucis... Sunt cetăţean francez cu drepturi depline”, a declarat Kenza televiziunii Reuters.
Guvernul francez îşi apără însă măsura legislativă, argumentând că vălul islamic ce acoperă integral faţa unei persoane subminează standardele principale ale traiului în comun al tuturor membrilor unei societăţi cu drepturi egale şi, totodată, acest văl îi face pe purtătorii săi să pară persoane cu un statut inferior, incompatibil cu percepţia francezilor despre egalitate.
Comunitatea musulmană din Franţa ţine şi ea la principiile ei. Patronul unei societăţi imobiliare, Rachid Nekkaz, a anunţat ieri că va constitui un fond de câteva milioane de euro din care va achita amenzile date femeilor care vor continua să poarte în public vălul integral. „Strada este casa universală a libertăţii”, a afirmat Nekkaz, citat de Daily Mail.
Reacţii de protest au venit şi din străinătate. Fraţii Musulmani din Iordania au condamnat legea, afirmând că este „contrară principiilor şi drepturilor omului cu care se mândresc francezii (...). Pentru noi, această decizie atinge Islamul şi pe toţi musulmanii din lume”, a afirmat Hammam Said, şeful organizaţiei. În schimb, Kuweitul a manifestat înţelegere faţă de legea franceză, autorităţile kuweitiene sfătuindu-şi cetăţenii să o respecte întocmai pe teritoriul francez.
Adoptată în Parlamentul francez în data de 11 octombrie 2010, după dezbateri aprinse, legea este prima de acest gen aplicată în Europa, într-o ţară occidentală cu o mare comunitate musulmană, de peste şase milioane de persoane de „tradiţie musulmană”.