x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa ridică vârsta minimă de pensionare

Franţa ridică vârsta minimă de pensionare

16 Iun 2010   •   00:00

Vârsta de pensionare în Franţa va fi ridicată la 62 de ani de la 60, a anunţat miercuri ministrul Muncii, Eric Woerth. Cu toate acestea, Franţa va fi ţara europeană cu cea mai mică vârstă de pensionare dintre toate statele dezvoltate de pe continent, în contextul în care Germania intenţionează să majoreze această vârstă la 67 de ani, iar Marea Britanie şi Italia la 65 de ani. Măsura autorităţilor de la Paris prevede creşterea graduală a vârstei minime de pensionare până în 2018 şi, împreună cu majorarea impozitelor pentru cetăţenii bogaţi, ea face parte dintr-un program prin care se încearcă revitalizarea bugetului dedicat pensiilor. Reforma pensiilor va fi dezbătută în Parlament în septembrie. "Nu putem evita majorarea vârstei de pensionare. Toţi partenerii europeni vor munci mai mult, iar noi nu putem evita această tendinţă", a declarat Woerth.

Planul guvernului va întâmpina rezistenţă din partea sindicatelor, aşa cum s-a întâmplat şi înainte ca ministrul Muncii să facă aceste declaraţii, notează BBC, amintind de protestele organizate până acum. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, vede acest plan în context global - şeful statului speră că reforma va convinge investitorii că Parisul ia în serios problema revitalizării finanţelor publice şi va permite Franţei să obţină un rating mai bun pentru datorii.

×
Subiecte în articol: externe