VIDEO - G20: Hamburg este sub asediul anarhiștilor. Noi ciocniri între manifestanţi şi poliţie înaintea summitului
Noi ciocniri au izbucnit vineri dimineaţă în marginea summitului G20 de la Hamburg, unde mai mulţi manifestanţi au incendiat maşini al poliţiei germane, a anunţat aceasta pe Twitter, potrivit AFP.
Poliţia federală a semnalat o 'operaţiune în desfăşurare împotriva unor persoane violente' care au lansat cockteiluri Molotov şi au incendiat 'maşini de patrulare' în cartierul Altona, în apropierea unui comisariat. Un fotograf al DPA a transmis că circa 25-30 de maşini au fost incendiate în cartierele Altona şi Blankenese.
Poliţia a sfătuit populaţia să evite zona şi să se ţină la distanţă de protestatarii violenţi, potrivit DPA.
În acelaşi timp, sute de demonstraţi din diferite părţi ale oraşului au încercat să treacă de cordoanele de securitate din apropierea locului unde are loc summitul, pentru a perturba reuniunea liderilor celor mai mari 20 de economii ale lumii.
Mai multe intersecţii şi 'coridoare de transfer' au fost blocate de demonstraţi, ceea ce a perturbat deplasarea mai multor delegaţii.
Conform autorităţilor, până la 100.000 de manifestanţi ar urma să protesteze în aceste zile la Hamburg, în marginea summitului G20, marcat de prima întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin.
Patru elicoptere survolau zona în cursul dimineţii, după o noapte marcată de ciocniri între mii de manifestanţi anti-G20 şi forţele de ordine, confruntări soldate cu 17 persoane rănite uşor, dintre care 15 poliţişti.
Aproximativ 20.000 de poliţişti veniţi din toată Germania au fost desfăşuraţi în acest oraş port cu ocazia summitului. AGERPRES
Hamburg is crazy right now! Be safe #Hamburg #g20 #welcometohell pic.twitter.com/xOgD8meWdd
— Arian D. (@Arian00) July 7, 2017

Ştiri din .ro
-
Mihai Voropchievici la Sinteza Zilei, despre însemnătatea zilei de 21, a anului '21, la ora 21:21:21, după ce pe internet a fost anunţat sfârşitul lumii antena3.ro
-
Viorică Dăncilă rupe tăcerea la Antena 3: "Paul Stănescu m-a trădat din prima clipă, Marcel Ciolacu a dirijat moţiunea de cenzură" antena3.ro
Un avion militar a adus din Qatar materiale sanitare necesare campaniei de vaccinare
Programa pentru Evaluarea Națională, publicată pe 8 februarie
Alertă METEO: Cod galben de ceață densă în două județe, vineri dimineață
Sibiu, destinaţie europeană de top
Detectiv în vie: se caută soiuri româneşti

Cod galben de ceață, ghețuș și chiciură în două județe
Salvatorii din avalanșe. Câinii, de 30 de ori mai eficienți decât oamenii

Ministerul Mediului aruncă în lupta cu mafia pădurilor softurile STS
