Miniştrii afacerilor externe ai ţărilor din G8 (principalele state puternic industrializate plus Rusia) "condamnă cât se poate de ferm" atitudinea Coreii de Nord şi ameninţă cu noi sancţiuni regimul de la Phenian în cazul unui nou test cu rachetă, iar în ceea ce priveşte Siria, pledează pentru "o mai amplă asistenţă'"umanitară pentru poporul sirian, fără a face vreo referire la o eventuală furnizare de arme pentru rebeli, potrivit comunicatului final al reuniunii lor de la Londra, preluat de AFP şi EFE.
Şefii diplomaţiei din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Canada, Japonia şi Rusia condamnă 'evoluţia continuă a programului de arme nucleare şi de rachete balistice' al Coreii de Nord, mai ales activităţile de îmbogăţire a uraniului. Acţiunile Coreii de Nord "constituie o încălcare directă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU", subliniază aceştia.
Miniştrii "sprijină totodată rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU vizând "o întărire a sancţiunilor" în cazul unui nou test nuclear sau al unei lansări de rachetă din partea Phenianului.
Testul nuclear pe care Coreea de Nord l-a efectuat în februarie şi cele două lansări de rachetă de anul trecut"'au adus atingere stabilităţii regionale, au compromis perspectivele unei păci durabile în peninsula coreeană şi au ameninţat pacea şi securitatea internaţională", adaugă comunicatul.
Miniştrii G8 mai subliniază că atitudinea agresivă a Coreii de Nord "nu va face decât să o izoleze şi mai mult" şi cer Phenianului să înceapă negocieri cu comunitatea internaţională în ceea ce priveşte dezarmarea nucleară.
În declaraţia lor finală, şefii diplomaţiei din G8 se referă, de asemenea, la conflictul sirian. Ei îşi exprimă "profunda îngrijorare faţă de tot mai marea tragedie umană" din această ţară şi se declară "îngroziţi" de numărul de morţi, evaluat de ONU la 70.000.
Ei le cer tuturor ţărilor să-şi mărească ajutorul pentru poporul sirian, răspunzând în măsura posibilităţilor apelurilor ONU.
Miniştrii nu fac nicio referire la o eventuală furnizare de arme pentru rebeli, cerută de opoziţia siriană, mulţumindu-se să facă apel la "o mai amplă asistenţă" pentru poporul sirian "pe plan umanitar".