x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gaddafi: “Nimeni nu mă poate forţa să-mi părăsesc ţara!”

Gaddafi: “Nimeni nu mă poate forţa să-mi părăsesc ţara!”

30 Apr 2011   •   11:28
Gaddafi: “Nimeni nu mă poate forţa să-mi părăsesc ţara!”
Sursa foto: /Reuters

163110-gaddafi.jpgLiderul libian a anunţat, într-o declaraţie televizată, că atacurile coaliţiei internaţionale nu-l vor forţa să-şi părăsească ţara şi a dat un nou ultimatum rebelilor de la Misrata să se predea. “Dacă se vor preda în termen de patru zile, vor fi amnistiaţi. În caz contrar, vor fi nimiciţi”, a tunat Gaddafi.

 

Apariţia televizată, care s-a produs sâmbătă dimineaţă, vine ca răspunsd la acuzaţiile NATO, conform cărora ambarcaţiuni libiene ar fi minat postul Misrata, pentru a tăia orice posibilitate de aprovizionare a oraşului aflat sub controlul rebelilor. “NATO minte şi cere încetarea focului. Vom înceta focul doar atunci când o vor face şi ei”, a mai spus Gaddafi.

 

Imediat după acest discurs, televiziunea de stat libiană a anunţat un puternic bombardament la Tripoli, care l-ar fi vizat chiar pe liderul de la Tripoli.

×
Subiecte în articol: gaddafi misrata