Retragerea forţelor ruse de pe teritoriul georgian din afara teritoriilor separatiste Oseţia de Sud şi Abhazia a început ieri dimineaţă, fiind marcată de înlăturarea primului punct de control, Ali, în apropiere de localitatea Gori.
Retragerea forţelor ruse de pe teritoriul georgian din afara teritoriilor separatiste Oseţia de Sud şi Abhazia a început ieri dimineaţă, fiind marcată de înlăturarea primului punct de control, Ali, în apropiere de localitatea Gori.
Acolo s-au dat lupte grele între forţele ruse şi cele georgiene, în timpul conflictului din luna august, informează AFP. Şapte camioane ruseşti, încărcate cu soldaţi şi material militar, s-au retras în spatele graniţelor Oseţiei de Sud, a declarat o purtătoare de cuvânt a misiunii UE în Georgia.
Barajul Ali fusese ridicat de către forţele ruse la 15 kilometri de aşa-numita "graniţă" a Oseţiei de Sud, în prima linie a "zonei de securitate". Ziariştii francezi au constatat, la rândul lor, că soldaţii ruşi au mai ridicat bariere din sârmă ghimpată şi echipament militar din trei puncte de control din apropierea Abhaziei.
Potrivit unui acord de încetare a focului încheiat între Rusia şi UE, trupele ruseşti trebuie să se retragă din zonele adiacente celor două teritorii separatiste georgiene până la 10 octombrie, pe poziţiile avute înainte de izbucnirea conflictului. Primele retrageri ale forţelor ruseşti intervin după două zile de la atentatul cu maşină-capcană din apropierea statului major al forţelor de menţinere a păcii ruse de la Ţhinvali, "capitala" Oseţiei de Sud.
Citește pe Antena3.ro