x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania: 6 morţi, 13 răniţi într-un accident cu mai multe maşini implicate, pe o autostradă din sudul ţării

Germania: 6 morţi, 13 răniţi într-un accident cu mai multe maşini implicate, pe o autostradă din sudul ţării

01 Ian 2017   •   08:42
Germania: 6 morţi, 13 răniţi într-un accident cu mai multe maşini implicate, pe o autostradă din sudul ţării
Sursa foto: Heiko Küverling/Getty Images/iStockphoto

Şase oameni au murit şi mai mult de 13 au fost răniţi, duminică dimineaţa, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe maşini, pe o autostradă din sudul Germaniei, a precizat poliţia locală, citată de DPA.

Accidentul s-a petrecut în condiţii de ceaţă lângă oraşul Bad Groenenbach, pe autostrada A7, în jurul orei 1,00 (00,00 GMT), potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei bavareze.

Operaţiunile de salvare continuă, au relevat autorităţile, iar autostrada a fost închisă pe un sens de circulaţie.

Organizaţia automobilistică germană ADAC a informat joi că numărul morţilor în accidente petrecute pe şoselele din Germania, în 2016, s-a diminuat cu 5,2% în comparaţie cu anul precedent. Circa 3.280 oameni şi-au pierdut viaţa, a precizat organizaţia menţionată. www.agerpres.ro

×