x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania acuză migraţia sărăciei, Austria interzice cerşetoria?

Germania acuză migraţia sărăciei, Austria interzice cerşetoria?

de Istvan Deak    |    15 Iul 2014   •   19:42
Germania acuză migraţia sărăciei, Austria interzice cerşetoria?

De mai bine de un an, politicienii locali şi regionali ai Germaniei îşi fac campanie pe seama migraţiei sărăciei din estul Europei punând tunurile în special pe românii pe care îi acuză că vin doar ca să abuzeze de sistemul social german. Studiile şi statisticile au dovedit contrariul, această migraţie fiind chiar în beneficiul Germaniei. De câteva luni, mai multe partide politice din Austria s-au aliat împotriva cerşetorilor. Propaganda ziarului de casă al Partidului Popular din Austria (OVP), Kronen Zeitung, se întreabă, în Salzburg şi Linz, când vine interdicţia împotriva cerşetoriei? Asigurare vs cerşetorie

Der Standard şi Die Presse se întreabă ce îi deranjează atât de mult pe oameni încât sunt dispuşi să strige pe stradă pentru interzicerea cerşetoriei? Cu ce îi ajută pe cerşetori să scape de sărăcie? Pentru prima dată o capitală regională a Austriei, Salzburg, vrea să interzică prin lege diverse forme ale cerşetoriei. În schimb, autorităţile locale îşi asumă achitarea unei asigurări de bază pentru cerşetori. Viena se distanţează de această măsură şi preferă să lupte împotriva mafiei cerşetorilor prin intermediul poliţiei locale. “Măsura de a-i încuraja pe cerşetori să se prezinte personal la autorităţile publice şi să solicite asigurarea se bazează pe teama de mafia cerşetorilor. Practic, autorităţile vor să fie sigure că banii rămân la cerşetor, iar străzile sunt eliberate de ei. Persistă această suspiciune că cerşetorii ar fi membrii unei reţele organizate şi ar fi forţaţi să cerşească. Aceste cazuri sunt totuşi excepţii”, consideră Ferdinand Koller, purtător de cuvânt al unei organizaţii de monitorizare a cerşetoriei din Viena. El face apel la presa austriacă şi la elita politică să înceteze cu propaganda dusă împotriva cerşetorilor. “Oamenii au început să fie mai puţin darnici. Poveştile cu mafia îi fac pe oameni să creadă că nu suntem cu adevărat săraci”, se plânge o cerşetoare din România pentru sursa citată. “Ce amendăm de fapt? Că omul efectiv nu are ce mânca şi cere bani pe stradă? Atunci amendăm sărăcia”, susţine Koller.

Fără interdicţie în Viena

De partea cealaltă, purtătorul de cuvânt al departamentului de trafic de persoane din cadrul Poliţiei Viena dă asigurări că mafia cerşetoriei este cât se poate de reală. “Cel puţin jumătate dintre cerşetori lucrează într-un cadru organizat. Aproximativ 20% sunt victime ale traficului de persoane”, consideră Gerald Tatzgern. El dă exemplul unui cerşetor român handicapat care a fost legat de un pom şi torturat fiindcă nu vroia să cerşească în beneficiul mafiei. “În baza noastră de date se află 1.100 de persoane din România care au cerşit pe străzile Vienei în 2013. 430 au fost reclamaţi pentru cerşetorie în cadru organizat. Nu s-a emis nici o interdicţie de a cerşi”, a comentat purtătorul de cuvânt.

Tendinţe rasiste

“Reportajele din presă trezesc atenţia populaţiei. Dacă ziarul X începe o luptă împotriva mafiei cerşetorilor atunci devin mai atentă la cerşetorul de la ieşirea din supermarket. Nu este corect să îi punem pe toţi în aceeaşi oală. Problema în sine nu o reprezintă mafia cerşetorilor, ci tendinţele rasiste împotriva unui anumit grup de persoane. Campaniile politice ne dau senzaţia că cerşetorii sunt peste tot. Trebuie să rezistăm la această confruntare cu sărăcia”, consideră consilierul local vienez Sandra Frauenberger.

Darian şi Aurelia, un caz nefericit

Jurnaliştii austrieci prezintă un caz concret al unei familii de români din Linz. Darian, 28 de ani, şi Aurelia, 24, trăiesc într-un cort şi se spală la WC-urile publice din parcul oraşului. Nu sunt singuri. Au şi trei copii de şapte, patru şi doi ani. Cei trei stau liniştiţi şi urmăresc cu atenţie dialogul dintre părinţi şi jurnalişti. “Se lipesc de părinţii lor şi par fericiţi ca şi cum nu ar exista sărăcia, ca şi cum nu ar fi trăit o odisee până acum”, notează presa austriacă. “În urmă cu cinci luni am ales să plecăm din România şi să încercăm să adunăm suficienţi bani încât să ne plătim chiria acasă şi să îi trimitem pe copii la şcoală. În România nu aveam un loc de muncă şi nici perspective”, spune Aurelia.

Teama de închisoare

Din ianuarie până în mai au locuit în grija fundaţiei Caritas din Linz, de atunci s-au mutat într-un cort la marginea pădurii. În fiecare zi cutreieră străzile din Linz în speranţa că mila trecătorilor le va fi de folos. “Doar întindem mâna, nu suntem agresivi cu trecătorii. Adunăm cam cinci euro pe zi. Nu ne rămâne nimic, fiindcă trebuie să le cumpărăm copiilor de mâncare. Am accepta orice fel de loc de muncă, dar nu găsim. Chiar nu există nimic ce nu am încerca”, adaugă ea. Şcoala nu a terminat-o nici unul dintre ei. “Ne temem de poliţie. Ne ameninţă că ne vor lua copiii şi vom ajunge în închisoare”, spune Darian, care prezintă o amendă a poliţiei de 100 de euro. “Între timp s-au adunat amenzi de vreo 1.500 de euro, dar nu avem de unde să le plătim. Slavă Domnului, încă nu ne-au băgat la închisoare”, completează Aurelia. Amenzile au fost corect dictate, fiindcă legea austriacă interzice folosirea minorilor la cerşetorie. “Dar unde să ne lăsăm copiii? Nu îmi las fiicele nimănui. Ele sunt tot ce am. Fata cea mare se confruntă cu probleme de inimă şi are nevoie de operaţie”, se plânge ea.

Vor acasă

Cei doi resping vehement ipoteza mafiei cerşetorilor. “Noi nu am văzut aşa ceva niciodată. Cum ar trebui să funcţioneze? Nu pot să îmi imaginez. Noi nu mai vrem să rămânem în Austria. Aici lumea ne dispreţuieşte. Am vrea să ne întoarcem în România. Acolo ne-am născut şi acolo vrem să murim, dar am avea nevoie de bani pentru biletul de tren”, spun cei doi. “Aurelia, Darian şi cei trei copii vor mai petrece ceva timp în Linz până când dorinţa lor de a se întoarce în patria-mamă se va îndeplini. Înapoi în lipsa de perspective pe care au încercat să o părăsească în urmă cu cinci luni”, concluzionează jurnaliştii austrieci.

×