x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania acuză Moscova de atacuri cibernetice contra unor state din NATO şi Uniunea Europeană

Germania acuză Moscova de atacuri cibernetice contra unor state din NATO şi Uniunea Europeană

de Redacția Jurnalul    |    09 Sep 2024   •   22:15
Germania acuză Moscova de atacuri cibernetice contra unor state din NATO şi Uniunea Europeană

Serviciul de informaţii interne german (Bundesverfassungsschutz) a avertizat luni cu privire la unitatea 29155 a Serviciului de informaţii militare al armatei ruse (GRU), despre care afirmă că a comis atacuri cibernetice contra unor ţări din NATO şi Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Într-o postare pe platforma X, Bundesverfassungsschutz a menţionat că avertismentul său a fost emis împreună cu Biroul Federal de Investigaţii (FBI), cu agenţia americană de securitate cibernetică CISA, cu Agenţia de Securitate Naţională a SUA (NSA) şi cu alţi parteneri internaţionali.

Anterior în acest an, Berlinul a acuzat Rusia de comiterea a numeroase atacuri cibernetice împotriva social-democraţilor germani şi unor companii germane din domeniile logistic, aerospaţial şi IT.

Potrivit avertismentului respectiv, unitatea 29155, cunoscută şi drept Cadet Blizzard sau Ember Bear, desfăşoară activităţi în scop de spionaj şi sabotaj care adesea implică distrugerea website-urilor şi publicarea de informaţii furate.

Joi, Estonia a acuzat Serviciul de informaţii militare al armatei ruse că a întreprins începând din 2020 atacuri cibernetice împotriva Ucrainei, ţărilor membre ale NATO şi UE, inclusiv împotriva Estoniei.

Parchetul eston a precizat că unitatea GRU "a achiziţionat capacităţi cibernetice şi a lansat atacuri cibernetice contra Ucrainei, precum şi a unor state membre ale NATO şi UE, printre care Estonia, începând din 2020".

Identificarea acestui grup a avut loc în timpul operaţiunii comune Toy Soldier, întreprinsă în cooperare cu 14 servicii din zece state. Ancheta a permis de asemenea identificarea a trei ofiţeri din unitatea 29155.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania Rusia atacuri cibernetice nato ue