x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania ia măsuri economice pentru controlul inflației

Germania ia măsuri economice pentru controlul inflației

04 Apr 2022   •   09:15
Germania ia măsuri economice pentru controlul inflației

Autoritățile de la Berlin vor să modifice sistemul fiscal pentru a putea micșora taxele pe venituri, spune ministrul Finanțelor, Christian Lindner.

Acest lucru este necesar pentru ca majorarea salariilor să nu atragă taxe mai mari.

"Ne vom adapta sistemul de taxe pentru a ţine cont de nivelul mare de creştere a preţurilor de consum. Creşterea salariilor nu trebuie luată oamenilor prin taxe, chiar dacă ei pierd din puterea de cumpărare din cauza inflaţiei actuale", a explicat acesta. 

Inflația a crescut în cea mai mare economie ecuropeană din cauza problemelor în lanțurile de aprovizionare și a creșterii prețurilor la energie din Rusia. 

Măsurile vizează persoanele fizice și companiile pentru care guvernul a anunțat deja sprijin în valoare de  circa  17 miliarde  de euro care constau în plafonarea temporară a prețurilor la carburanți, plată unică pentru gospodării și subvenţionarea transportului public.

Se așteaptă o decizie la nivelul UE pentru interzicerea importurilor de petrol și gaze naturale din Rusia însă Lindner se opune. 

 

×
Subiecte în articol: germania inflatie