x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania promite un ajutor suplimentar de 37 de milioane de euro pentru Ucraina

Germania promite un ajutor suplimentar de 37 de milioane de euro pentru Ucraina

22 Apr 2022   •   20:30
Germania promite un ajutor suplimentar de 37 de milioane de euro pentru Ucraina

Germania va oferi un ajutor suplimentar de 37 de milioane de euro Ucrainei pentru reconstrucție, a declarat vineri Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al țării.

Anunțul a fost făcut în timp ce ministrul de externe al țării, Annalena Baerbock, a declarat că este puțin probabilă o încetare rapidă a războiului.

„Nu poate exista o încetare a focului cu orice preț", a declarat Baerbock în cadrul unei conferințe de presă comune la Vilnius cu omologul său lituanian Gabrielius Landsbergis.

Baerbock a mai spus că o "pace dictatorială" cu președintele rus Vladimir Putin nu va fi acceptată.

Stephanie von Ehrlich, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, a declarat pentru CNN că cele 37 de milioane de euro vor merge către diferite inițiative: aproximativ 22,5 milioane de euro în reconstrucția rețelei electrice, 14,4 milioane de euro în reconstrucția de case pentru ucrainenii strămutați, iar 2 milioane de euro pentru echipamente medicale.

„Ministerul meu a realocat fonduri pentru acest lucru prin intermediul unui program de urgență", a declarat ministrul german al Dezvoltării, Svenja Schulze, într-un comunicat.

Schulze a precizat că reconstrucția Ucrainei va necesita solidaritatea comunității internaționale. "Banca Mondială a fost înființată cândva pentru a reconstrui Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. În viitor, ea poate juca un rol important în a ajuta Ucraina să se reconstruiască", a adăugat ea.

(sursa: Mediafax)

×