x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania reduce cheltuielile bugetare: Statul nu poate rezolva totul cu bani

Germania reduce cheltuielile bugetare: Statul nu poate rezolva totul cu bani

de Redacția Jurnalul    |    07 Iul 2023   •   09:15
Germania reduce cheltuielile bugetare: Statul nu poate rezolva totul cu bani
Sursa foto: Hepta

Germania intenţionează să revină la "normalitate fiscală", cu un buget pe anul 2024 care se delimitează de cheltuielile masive din ultimii trei ani, prin diminuarea acţiunilor de contractare a creditelor externe şi măsuri de austeritate în toate ministerele, comentează cotidianul Financial Times.

"Politica fiscală expansivă trebuie să se încheie acum. Statul nu poate rezolva totul cu bani", a declarat ministrul german de Finanţe, Christian Lindner.

Germania a abandonat regulile fiscale stricte în primul rând din cauza pandemiei, iar, ulterior, în contextul crizei energetice declanşate de invazia Rusiei în Ucraina. Până la sfârşitul acestui an, datoria suverană a Germaniei va creşte cu 507 miliarde de euro, trecând de la nivelul de 59,6% din PIB, în 2019, la 67,75% din PIB, anul acesta, peste limita de 60% fixată de Uniunea Europeană.

De anul viitor, Berlinul va frâna acţiunile de îndatorare suverană, în contextul aplicării din nou a limitelor constituţionale, care au fost suspendate la începutul pandemiei. În 2024, Germania va contracta credite externe de doar 16,6 miliarde de euro.

Germania se confruntă în continuare cu "provocări structurale, dar nu mai este într-o situaţie excepţională de urgenţă" care să justifice suspendarea limitelor îndatorării suverane, a explicat Christian Lindner.

Planul bugetar elaborat de Lindner prevede cheltuieli de 445,7 miliarde de euro anul viitor, în scădere de la bugetul curent de 476 miliarde de euro. Cele mai multe ministere vor pierde fonduri, cu excepţia Ministerului Apărării, al cărui buget va fi suplimentat de la 50 de miliarde la 51,8 miliarde de euro.

Proiectul de buget, care a fost adoptat deja de Guvern, dar care trebuie să obţină aprobarea Parlamentului, a generat disensiuni în cadrul coaliţiei de guvernare. Lindner a admis că discuţiile pe tema planului bugetar au fost "foarte intense, întrucât circumstanţele sunt excepţional de provocatoare".

Christian Lindner a afirmat că noul buget va arăta că Germania vrea să menţină "standardele de aur în materie de finanţe publice". "Este şi un semnal transmis partenerilor şi prietenilor noştri din Europa" că Germania va continua să fie "o ancoră de stabilitate în Uniunea Europeană".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: germania