x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ginerele lui Trump dă peste cap planul de pace

Ginerele lui Trump dă peste cap planul de pace

de Şerban Mihăilă    |    04 Iun 2019   •   10:27
Ginerele lui Trump dă peste cap planul de pace

După ce, luni de zile, a pregătit mult-așteptatul plan american de pacificare a israelienilor și palestinienilor, Jared Kushner, arhitectul „grandiosului” proiect imaginat de Casa Albă, a reușit să distrugă șansele creației sale, încă dinaintea prezentării oficiale a inițiativei. Ginere și consilier intim al președintelui Trump, Kushner a declarat că palestinienii nu sunt încă pregătiți să guverneze singuri, spulberând astfel din start conceptul a două state, Israel și Palestina, unica soluție acceptată de palestinieni, dar și de cea mai mare parte a țărilor din ONU.     

Deși a recunoscut că palestinienii ar trebui să aibă „dreptul la autodeterminare”, Kushner a sugerat că, în momentul de față, aceștia nu par capabili să se autoguverneze. Potrivit extraselor dintr-un interviu acordat site-ului de știri „Axios”, soțul fiicei favorite a liderului american a pus la îndoială capacitatea palestinienilor de a se administra singuri, fără amestecul statului evreu. „Speranța este ca, în timp, aceștia să devină capabili să se guverneze singuri”, a spus Kushner, duminică, în interviul citat de Reuters. El a precizat că palestinienii „trebuie să aibă un sistem judiciar echitabil și să acorde libertate presei, libertatea de exprimare și toleranță pentru toate religiile”, înainte ca în teritoriile lor să poată fi făcute investiții. „Palestinienii sunt afectați de lipsa unei structuri guvernamentale adecvate și a unei securități adecvate, în condițiile în care oamenii trăiesc în teroare”, a adăugat el, atunci când a fost întrebat dacă teritoriile autonome pot funcționa fără amestec militar israelian. De altfel, funcţionarea politică și administrativă palestiniană este subminată de ani de zile de dezacorduri între Autoritatea Palestiniană, recunoscută pe plan internaţional, şi mişcarea islamistă Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza. Chiar și atunci când a vorbit despre „dreptul la autodeterminare” al palestinienilor, consilierul prezidențial a evitat să spună dacă se referă la un stat independent sau la o formă inferioară de autonomie. În timpul unor intervenții anterioare, el dăduse însă de înțeles că planul său nu va sprijini crearea unui stat palestinian, care să coexiste alături de cel israelian. De la instalarea administrației Trump, SUA au făcut mari concesii israelienilor, recunoscând Ierusalimul drept capitala Israelului și, de asemenea, devenind prima țară care recunoaște suveranitatea statului evreu asupra Înălțimilor Golan, luate cu forța de la sirieni în urma Războiului de Șase Zile, din 1967. Din acest motiv, președintele palestinian, Mahmoud Abbas, a înghețat de mai multe luni toate relațiile cu admnistrația de la Washington și a declarat că va ignora orice inițiativă diplomatică a SUA în privința conflictului israeliano-palestinian.

Optimism utopic

Cu toate acestea, autorii planului insistă asupra componentelor sale economice, mai degrabă decât pe cele politice, considerând că palestinienii aspiră mai întâi la „o viaţă mai bună”. Abordarea este considerată însă total nerealistă de către analiștii politici din regiune. În câteva săptămâni, Trump ar urma să prezinte conținutul acestui plan, despre care susținea până nu demult că va fi „o soluție istorică” pentru rezolvarea crizei din Orientul Mijlociu.

Înţeleg de ce oamenii cred că este vorba despre un acord care le-ar plăcea doar israelienilor

Mike Pompeo, secretar de Stat al SUA

×
Subiecte în articol: Trump