x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia a LEGALIZAT vânzarea alimentelor EXPIRATE

Grecia a LEGALIZAT vânzarea alimentelor EXPIRATE

03 Sep 2013   •   14:07
Grecia a LEGALIZAT vânzarea alimentelor EXPIRATE

Pe rafturile magazinelor din Grecia se pot vedea începând de luni alimente cu termenul de valabilitate depăşit, după intrarea în vigoare a unei noi reglementări ce permite astfel de practici, scrie cotidianul spaniol El Pais, potrivit Agerpres. Măsura a fost luată în contextul crizei economice, pentru diminuarea cantităţii de alimente pe care magazinele sunt nevoite să le arunce după ce au expirat şi pentru a ieftini unele produse. Dar ea a stârnit o serioasă polemică în Grecia şi secretarul de stat pentru consum, Yorgos Stergiou, a fost nevoit să iasă în întâmpinarea criticilor susţinând că nu există vreun risc pentru sănătatea publică.

Odată cu noua reglementare, magazinele au posibilitatea să comercializeze produse alimentare neperisabile la preţuri mai mici, dar fără să aibă pe etichetă data expirării, ci doar inscripţia 'a se consuma de preferinţă înainte de...'. Vânzarea acestor alimente se poate face numai în comerţul cu amănuntul şi este interzisă în baruri şi restaurante. În cazul produselor perisabile, data expirării continuă să fie obligatorie.

Potrivit guvernului grec, decizia nu contravine în mod necesar normelor comunitare, elaborate în anul 2000, întrucât acestea fac distincţia între data expirării unui aliment şi consumul preferabil înaintea unei anumite date, prevedere ce ar urma să fie menţinută în noua directivă europeană privind etichetarea alimentelor, ce va intra în vigoare la sfârşitul anului viitor.

×