Grecia va da drumul “unui val de milioane de imigranţi economici” şi jihadişti sirieni înspre vestul Europei dacă Zona Euro nu îşi va retrage cerinţele privind măsurile de austeritate, au ameninţat miniştrii eleni ai Apărării şi de Externe. Ameninţarea are loc într-un moment în care Grecia se luptă să convingă Zona Euro şi Fondul Monetar Internaţional să continue plăţile prevăzute în programul de salvare financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, scriu The Telegraph şi businessinsider.com.
Spectrul falimentului
Fără aceşti bani Grecia ar putea intra în faliment în această lună, forţând naţiunea puternic îndatorată şi tulburată de recesiune să părăsească zona euro.
Panos Kammenos, ministrul grec al Apărării, a avertizat că, dacă Zona Euro permite Greciei să falimenteze, acest lucru ar forţa Atena să ofere acte de călătorie în UE pentru imigranţii ilegali care trec frontierele sale sau chiar pentru cei 10.000 de imigranţi deja reţinuţi în centrele de detenţie.
“Dacă Europa ne lasă baltă în mijlocul crizei, atunci vom inunda Europa cu imigranţi şi va fi chiar mai rău pentru Berlin dacă în acel val de milioane de imigranţi economici se vor afla şi câţiva jihadişti ai Statului Islamic”, a declarat Kammenos.
Kammenos, lider al partidului de dreapta Grecii Independenţi, care se află în coaliţia de guvernare alături de partidul de stânga Syriza – a declarat că zona de călătorie fără paşaport în cadrul Uniunii Europene (Spaţiul Schengen) face ca Zona Euro să fie vulnerabilă, conform The Telegraph.
Săptămâna trecută, Nikos Kotzias, ministrul grec de Externe, a susţinut în cadrul unei întâlniri cu omologii săi din UE că, dacă Grecia este forţată să iasă din Zona Euro, atunci “vor exista zeci de milioane de imigranţi şi mii de jihadişti 'care vor ajunge în Europa'”.
Îngrijorări
Oficialii UE au fost atât de îngrijoraţi de ameninţările Greciei, încât Comisia Europeană a urmărit săptămâna trecută să obţină “asigurări ... că nu se vor lua măsuri pentru deschiderea centrelor de detenţie elene.”
Grecia şi creditorii săi din Zona Euro au căzut de acord cu două săptămâni în urmă să extindă programul de salvare financiară a Greciei pentru încă patru luni, dar negocierile cu noul Guvern al lui Alexis Tsipras s-au lovit de unele probleme care ameninţă cu blocarea fondurilor pentru Atena până la sfârşitul lunii martie.