Acuzată că a supraevaluat efectele gripei porcine, luând măsuri excesive de protecţie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii le dă criticilor săi o replică-avertisment şi mai dură: virusul va reveni în forţă către sfârşitul acestui an!
Margaret Chain, directorul general al OMS, în primul său interviu, acordat publicaţiei Financial Times, după alerta de acum nouă zile privind transformarea epidemiei declanşate în Mexic într-o pandemie, a declarat că în a doua jumătate a acestui an există şanse mari să se declanşeze un al doilea val, care va fi mult mai ucigător decât actualul, aşa cum s-a întâmplat în 1918. Specialiştii au estimat că "vârful" epidemiei care a cuprins mai multe continente a trecut şi este în regres.
DECLIN ÎNŞELĂTOR
Dar aparentul declin al cazurilor de mortalitate în Mexic şi în alte ţări din lume unde a ajuns virusul nu trebuie să ne înşele vigilenţa şi să credem că pandemia nu se va produce. "Să sperăm că virusul a intrat sub control, pentru că, în caz contrar, ne îndreptăm către o pandemie de proporţii", a afirmat Chan. Ea a mai precizat că "nu prezice, propriu-zis, izbucnirea unei pandemii", ci, pur şi simplu, dacă autorităţile sanitare ale OMS şi din fiecare ţară în parte nu sunt pregătite pentru orice eventualitate, nu vor putea să împiedice o pandemie de proporţii. "Mai bine să fim exagerat de pregătiţi, decât nepregătiţi!", a fost concluzia lui Chan.
Citește pe Antena3.ro