Președintele ucrainean Viktor Ianukovici a acceptat demisia premierului Mykola Azarov și a guvernului său, pe fondul protestelor antiguvernamentale continue - informează BBC.
Azarov își oferise demisia, pentru crearea unui "compromis social și politic".
Decizia vine după ce parlamentul a votat în cursul zilei de marți, cu o majoritate copleșitoare (361 - 2), anularea controversatei legi anti-protest. La anunţarea rezultatului, parlamentarii au izbucnit în aplauze. Tot cu aplauze a fost primită ştirea şi în Piaţa Independenţei din Kiev, de către manifestanţi.
Un reporter BBC aflat la faţa locului afirmă că în Piaţa Independenţei este relativă linişte.
Preşedintele Ianukovici a promis că va semna un decret de amnistie, cu condiţia ca baricadele să fie înlăturate iar protestatarii să nu mai atace clădirile guvernamentale.
În declaraţia în care şi-a anunţat demisia, premierul Azarov a spus: „Pentru a crea oportunităţi suplimentare pentru un compromis social şi politic pentru soluţionarea paşnică a conflictului, am luat decizia de a cere preşedintelui Ucrainei să-mi accepte demisia ca primministru al Ucrainei”. El a adăugat că guvernul său „a făcut totul pentru a asigura soluţionarea paşnică a conflictului şi va face „totul pentru a evita vărsarea de sânge, escaladarea violenţelor şi încălcarea drepturilor cetăţenilor”.
În ciuda demisiei de marţi, Guzvernul Azarov ar putea rămâne în funcţie încă 60 de zile, până la instalarea unui nou cabinet.
În ultimele zile, protestele s-au răspândit în Ucraina chiar și în partea de est a țării, considerată fieful președintelui Ianukovici. Clădiri oficiale din mai multe orașe au fost ocupate de protestatari.