x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul de la Londra a stabilit data la care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană

Guvernul de la Londra a stabilit data la care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană

10 Noi 2017   •   10:43
Guvernul de la Londra a stabilit data la care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană

Guvernul Regatului Unit a anunţat joi că va preciza data retragerii din Uniunea Europeană în legislaţia intrată deja în procedura parlamentară, informează Reuters. Data propusă este 29 martie 2019, ora 23.00 GMT şi rezultă automat din perioada de negociere începută la 29 martie anul acesta, dar nu fusese menţionată explicit în proiectul de lege. 

"Am ascultat membri ai publicului şi ai parlamentului şi am făcut această modificare pentru a elimina orice confuzie sau preocupare privind sensul 'zilei ieşirii' (din UE)", a declarat ministrul pentru Brexit, David Davis. "Acest pas important demonstrează abordarea noastră pragmatică a acestei legislaţii vitale", a adăugat el. 

Reuters dezvăluie însă că autorul Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona urmează să contrazică ideea că ieşirea Regatului Unit din UE este inevitabilă. John Kerr, ambasadorul britanic la Uniunea Europeană din 1990 până în 1995, urmează să ţină vineri un discurs la Londra în care va afirma că "în timp ce discuţiile despre divorţ continuă, părţile mai sunt căsătorite. Reconcilierea mai este posibilă". După părerea lui Kerr, care a contribuit la redactarea articolului invocat pentru Brexit, premierul Theresa May trebuie să înceteze cu inducerea în eroare a alegătorilor şi să recunoască adevărul că Regatul Unit poate abandona unilateral negocierile. "Încă mai avem toate drepturile unui stat membru, inclusiv dreptul de a ne răzgândi", citează Reuters din fragmentele de discurs date publicităţii joi de biroul lui Kerr. AGERPRES

×