Executivul francez urmeaza sa anunte luni un nou plan de austeritate, devenit necesar in urma revizuirii in jos a perspectivelor de crestere economica din Franta pentru 2012 (de la 1,75% la 1%), potrivit unor surse parlamentare, citate de AFP.
Presedintele Nicolas Sarkozy a confirmat, vineri, la incheierea summitului G-20 de la Cannes, ca urmatoarea reuniune a cabinetului va avea loc in mod exceptional luni. Planul ar putea fi anuntat in acest context.
Potrivit surselor parlamentare, guvernul se va orienta spre stabilirea 'unei cote a TVA intermediare pentru sectoarele restauratie si constructii'. Aceasta optiune a unei rate intre 7% si 9% in loc de 5,5% a fost propusa de Ministerul de Finante si de parlamentari, au precizat sursele.
O suprataxa exceptionala pe impozit este, de asemenea, luata in considerare, potrivit surselor, precum si masuri privind cheltuielile.
Potrivit AFP, citata de Agerpres, presedintele Sarkozy a anuntat la 27 octombrie, la televiziune, ca guvernul va prezenta 'in termen de zece zile'' un nou pachet de masuri de austeritate care sa reflecte revizuirea in jos a previziunilor de crestere pentru 2012, de la 1,75% la 1%.
Seful statului a cuantificat apoi la 6-8 miliarde de euro totalul economiilor sau veniturilor fiscale suplimentare necesare pentru aceasta revizuire.
Intrebat despre aceste masuri la conferinta de presa de vineri, de la incheierea G-20, Sarkozy a reafirmat ca va asigura 'ca bugetul Frantei este in perfecta concordanta cu anuntul facut de premier privind o reducere a cresterii''.
Din cauza crizei finantelor publice, premierul François Fillon a anuntat, la 24 august, o prima serie de masuri de austeritate vizand economii de 12 miliarde de euro in doi ani (2011 si 2012).
Acest prim plan a prevazut masuri precum impozitarea celor foarte bogati si revizuirea unor scutiri privind mai multe segmente fiscale, in sectorul imobiliar, sau defiscalizarea orelor suplimentare.