x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Lupta cu inflaţia. Guvernul Ungariei introduce promoţii obligatorii în magazine

Lupta cu inflaţia. Guvernul Ungariei introduce promoţii obligatorii în magazine

de Redacția Jurnalul    |    21 Apr 2023   •   10:45
Lupta cu inflaţia. Guvernul Ungariei introduce promoţii obligatorii în magazine

Guvernul maghiar vrea să se asigure că rata inflaţiei va fi alcătuită dintr-o singură cifră până la finalul anului, iar în acest sens a anunţat că va introduce un sistem de monitorizare a preţurilor care va include promoţii obligatorii în magazine, potrivit Portfolio, citat de Ziarul Financiar.

Măsura plafonării preţurilor a fost deocamdată prelungită până la sfârşitul lunii iunie.

Guvernul a împărţit alimentele de bază în 20 de categorii, iar în fie­care săptămână retailerii trebuie să ofere una dintre acestea la o reduce­re de cel puţin 10% faţă de cel mai mic preţ din ultimele 30 de zile. Astfel de categorii includ, de exem­plu, carnea de pasăre, brânză, pâine, produse de patiserie, legume, fructe, mezeluri.

Măsura promoţiilor obligatorii va intra în vigoare cel târziu la înce­putul lunii iulie.

Deocamdată nu se ştie pe ce pe­rioadă va fi implementată măsura promoţiilor obligatorii. În plus, pre­ţurile vor fi controlate mai strict, ceea ce înseamnă că vor avea loc raiduri în magazine. Siste­mul de monitorizare a preţurilor va intra în vigoare cel târziu la 1 iulie.

Purtătorul de cuvânt al guver­nului, Alexandra Szentkiralyi, a de­cla­rat că detaliile ultimelor măsuri sunt în curs de elaborare, iar măsura privind promoţiile obligatorii va a­fecta în primul rând marile lanţuri de retail şi nu se va aplica magazinelor mici.

Alimentele s-au scumpit în mar­tie cu 43% în Ungaria în termeni lunari.

În prezent, nu există nicio propu­nere pe masa guvernului pentru o nouă îngheţare a preţului la benzină, iar preţurile sunt în scădere, dar „nimic nu poate fi exclus, a afirmat şeful de cabinet al premierului ma­ghiar Viktor Orban, Gergely Gulyas.

„Este necesar să aşteptăm să vedem cum evoluează preţurile la carburanţi“, a adăugat acesta.

Preţurile de pe piaţă erau mai mari decât în prezent când a fost introdus plafonul preţului la benzină. Potrivit ministrului, nu există o astfel de propunere, însă dacă preţurile carburanţilor vor creşte din nou, pot începe negocieri.

Privitor la inflaţie, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, a afirmat că este imposibil de spus la ce nivel se va situa inflaţia la sfârşitul anului. Mai multe analize economice arată că inflaţia va fi cu 1-2-3% mai mare decât se aşteaptă guvernul, însă acesta îşi susţine deocamdată prognoza.

Ungaria are una dintre cele mai ridicate rate ale inflaţiei, de peste 25%, aceasta erodând puternic cererea de consum şi împingând economia ţării în recesiune tehnică.

Inflaţia anuală s-a temperat pentru a doua lună consecutiv în martie, menţinându-se însă la 25,2%.

Recent, viceguvernatorul băncii centrale ungare Barnabas Virag a declarat că rata de scădere a inflaţiei se poate accelera din aprilie, dezinflaţia putând fi cu adevărat abruptă de la jumătatea anului. Inflaţia cu o singură cifră este realizabilă până la sfârşitul anului, a subliniat acesta.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: guvernul ungar lupta cu inflatia