x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe HAOS în Egipt: opoziţia ameninţă cu nesupunerea civică totală, armata ar putea interveni în următoarele 48 de ore

HAOS în Egipt: opoziţia ameninţă cu nesupunerea civică totală, armata ar putea interveni în următoarele 48 de ore

01 Iul 2013   •   19:52
HAOS în Egipt: opoziţia ameninţă cu nesupunerea civică totală, armata ar putea interveni în următoarele 48 de ore
Sursa foto: EPA/Intact Images

Opoziţia egipteană i-a dat luni un ultimatum preşedintelui Mohamed Morsi pentru a-şi da demisia, ameninţând cu nesupunerea civică totală. Armata a anunţat, la rândul ei, că va interveni dacă preşedintele şi opozanţii nu vor ajunge în timp de 48 de ore la un acord care "să satisfacă revendicările populaţiei", ce a ieşit masiv în stradă pentru a cere plecarea lui Morsi de la putere.

"Îi dăm lui Mohamed Morsi termen până marţi, 2 iulie, la ora 17.00 să părăsească puterea şi să permită instituţiilor de stat să pregătească alegerile prezidenţiale anticipate", a anunţat, pe internet, mişcarea Tamarrod (în traducere din limba arabă, rebeliune), care susţine că a adunat 22 de milioane de semnături pentru o petiţie care cere plecarea lui Morsi.

Duminică, în întreaga ţară, au avut loc manifestaţii de amploare împotriva preşedintelui Morsi, la un an de la instalarea sa la putere, iar în urma confruntărilor între simpatizanţii şi adversarii acestuia cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce săptămâna trecută incidente similare au provocat moartea altor opt persoane, printre care şi un american. Sediul din Cairo al mişcării Fraţilor Musulmani, din care provine Mohamed Morsi, a fost jefuit şi parţial incendiat în noaptea de duminică spre luni.

Pe acest fond, armata egipteană a difuzat luni după-amiază un comunicat în care dă tuturor părţilor un termen de 48 de ore pentru a ajunge la un acord "care să răspundă cererilor populaţiei", avertizând că, în caz contrar, va interveni şi va anunţa "o foaie de parcurs însoţită de măsuri pentru aplicarea acesteia".

Armata, care timp de un an şi jumătate a preluat conducerea executivului în perioada dintre răsturnarea lui Mubarak şi alegerea lui Morsi, a anunţat încă de săptămâna trecută că nu va permite instalarea haosului în ţară.

Adversarii preşedintelui Morsi îl critică pentru deriva lui autoritară şi pentru faptul că mişcarea Fraţilor Musulmani a pus stăpânire deplină pe Egipt.

×