x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hartuire: Viitor in cumpana pentru un jurnalist american si un celebru chef

Hartuire: Viitor in cumpana pentru un jurnalist american si un celebru chef

12 Dec 2017   •   10:31
Hartuire: Viitor in cumpana pentru un jurnalist american si un celebru chef

Prestigioasa revistă americană The New Yorker, care, alături de cotidianul The New York Times a facut primele dezvăluiri despre Harvey Weinstein, a concediat, la rândul ei, un jurnalist acuzat de hărţuire sexuală, deşi acesta contestă invinuirile aduse. Pe de alta parte, celebru maestru bucătar, Mario Batali, s-a retras de la conducerea imperiului gastronomic ce îi poartă numele, după ce patru femei l-au acuzat de hărţuire sexuală.

 

The New Yorker a confirmat că Ryan Lizza, în vârstă de 43 de ani, a fos dat afara. Jurnalistul a devenit cunoscut pe plan internaţional în luna iulie graţie unui interviu ce a scurtat prezenta lui Anthony Scaramucci la Casa Alba, în funcţia de director al departamentului de comunicare. Imediat, postul de televiziune CNN, unde Ryan Lizza colabora frecvent, a anunţat că ziaristul "nu va mai apărea pe post" pe durata "studierii dosarului".

Într-o declaraţie transmisă site-ului The Daily Beast, Lizza a contestat acuzaţiile, sustinand că The New Yorker "a decis să descrie ca fiind nepotrivită o relaţie ce a fost de fapt plină de respect faţă de o femeie pe care am frecventat-o". "Acea decizie, luată în grabă şi fără o anchetă aprofundată despre faptele pertinente, a fost o eroare teribilă", a apreciat el.

Douglas Wigdor, avocatul presupusei victime a lui Ryan Lizza, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a criticat dezminţirea dată de jurnalist, subliniind că femeia în cauză a raportat situaţia "pentru ca el să fie găsit vinovat pentru faptele sale şi în speranţa de a ajuta alte victime potenţiale".

In acelasi timp, celebrule chef  Mario Batali, s-a retras de la conducerea imperiului gastronomic ce îi poartă numele, după ce site-ul specializat Eater a publicat patru declaraţii ale unor femei care l-au acuzat de hărţuire sexuală. Născut în Seattle, renumitul bucatar de origine itaiana, in varsta de 57 de ani, este una dintre figurile cele mai populare ale gastronomiei din SUA, unde acesta simbolizează noua bucătarie italiană, orientată mai mult pe calitate decât pe cantitate.

Stilul său direct, fizicul generos şi ochii strălucitori l-au făcut pe Batali o apariţie TV extrem de apreciată de publicul american, care se amuza de coada sa de cal, de pantalonii săi scurţi şi de crocşii săi portocalii. Un spirit antreprenorial înnăscut, Batali şi-a construit un imperiu gastronomic, care reuneşte acum 26 de restaurante, aproape toate în SUA, dar şi o serie de cărţi şi de produse.

Controlat de acţionari privaţi, grupul Batali nu şi-a făcut publice încasările, însă în 2012 mai multe mass-media americane au estimat cifra sa de afaceri la 250 de milioane de dolari.

Cele patru femei intervievate de site-ul Eater, toate sub acoperirea anonimatului, au fost victimele unor atingeri cu tentă sexuală din partea lui Batali, în principal în zona sânilor. Trei dintre acestea au lucrat în grupul lui Mario Batali.

×