x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Hollande îl DESFIINȚEAZĂ pe președintele sirian: "Bashar Al-Assad este principalul responsabil al nefericirii poporului său"

Hollande îl DESFIINȚEAZĂ pe președintele sirian: "Bashar Al-Assad este principalul responsabil al nefericirii poporului său"

05 Mar 2015   •   17:50
Hollande îl DESFIINȚEAZĂ pe președintele sirian: "Bashar Al-Assad este principalul responsabil al nefericirii poporului său"
Sursa foto: Hollande îl DESFIINȚEAZĂ pe președintele sirian: "Bashar Al-Assad este principalul responsabil al nefericirii poporului său și un interlocutor necredibil"

Președintele francez, Francois Hollande, a reafirmat joi că Bashar Al-Assad, ''principalul responsabil al nefericirii poporului său'', ''nu este un interlocutor credibil pentru a lupta împotriva Daesh (Stat Islamic) și pentru a pregăti viitorul Siriei''.

În cursul unei întrevederi cu șeful coaliției naționale siriene Khaled Khoja, Hollande a subliniat, de asemenea, ''necesitatea de a acționa fără încetare pentru relansarea procesului de la Geneva pentru o tranziție pașnică în Siria'', a indicat președinția franceză într-un comunicat. În opinia sa, este vorba de ''singura soluție pentru a reuni poporul sirian, pentru a răspunde aspirațiilor sale legitime, pentru a eradica grupările teroriste și a restabili pacea civilă'', se precizează în comunicat.

Întrebat de jurnaliști la încheierea întrevederii, Khaled Khoja a indicat că plecarea de la putere a președintelui sirian ''n-a fost niciodată o condiție nici la Geneva'', la negocierile din iunie 2012. În acea epocă, comunitatea internațională a căzut de acord pentru ieșirea din criză, niciodată concretizată, prevăzând instalarea unui guvern de tranziție cu puteri executive depline, regrupând elemente ale regimului și opoziția. ''Negocierile trebuie să fie clare și să ducă la plecarea regimului și a lui Bashar Al-Assad'', a afirmat șeful opoziției siriene.

×
Subiecte în articol: stat islamic