x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe I-am speriat pe finlandezi cu cerşetorii

I-am speriat pe finlandezi cu cerşetorii

de Sînziana Stancu    |    26 Mai 2010   •   00:00

Premierul finlandez s-a arătat îngrijorat de amploarea pe care riscă să o ia cerşetoria practicată în special de imigranţii din România.

Matti Vanhanen le-a cerut cetăţenilor săi, în special celor din Helsinki, unde s-au înmulţit cerşetorii, să nu le mai dea acestora bani, informează AFP. El este îngrijorat în special de faptul că cerşetoria ar putea avea legătură cu crima organizată. "Fac apel la această linie de conduită. Acest gen de decizie merită pentru toată lumea. Acest lucru se va opri aici", a declarat şeful Guvernului finlandez postului public de televiziune YLE., anunţând că intenţionează să interzică cerşetoria, înainte ca aceasta să devină un fenomen. Şi ministrul finlandez de Interne anunţase acum câteva săptămâni că va cere la rândul său interzicerea cerşetoriei.

Numărul cerşetorilor de pe străzile din Helsinki, veniţi în special din România, este în creştere de câţiva ani, potrivit poliţiei finlandeze. Dacă cerşetoria în această ţară nu este încă scoasă în afara legii, autorităţile pot interveni dacă aceasta cauzează tulburarea ordinii publice, au mai spus autorităţile de la Helsinki.

×
Subiecte în articol: externe