x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ideea unei întâlniri Trump-Putin la summitul G20 este incertă

Ideea unei întâlniri Trump-Putin la summitul G20 este incertă

11 Iun 2019   •   17:16
Ideea unei întâlniri Trump-Putin la summitul G20 este incertă

Ideea privind posibilitatea unei întâlniri între preşedinţii Rusiei şi SUA, Vladimir Putin, respectiv Donald Trump, în marja summitului G20 de la Osaka (Japonia) luna aceasta este incertă şi nu au existat discuţii bilaterale despre detaliile unei astfel de întrevederi pentru moment, a declarat marţi consilierul pe probleme politice al preşedintelui rus Iuri Uşakov, citat de Reuters, TASS şi RIA Novosti.
"Ideea unei posibile întâlniri între Putin şi Trump la Osaka în marja G20 (28-29 iunie) se află în aer; după ce a lansat această idee, partea americană nu a concretizat-o în niciun fel şi nici nu am discutat prin vreun canal elemente importante precum locul, timpul, ordinea de zi", a afirmat Uşakov.
Donald Trump a declarat luna trecută că intenţionează să se întâlnească cu Vladimir Putin la G20 la Osaka. Kremlinul a spus ca Putin este deschis ideii, dar consilierul preşedintelui rus a subliniat marţi pentru presă că detaliile unei astfel de întâlniri nu au fost convenite şi nici măcar discutate. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Donald Trump vladimir putin