x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Imigranţii din gara Keleti, Budapesta, au primit permisiunea să plece cu trenul spre Austria

Imigranţii din gara Keleti, Budapesta, au primit permisiunea să plece cu trenul spre Austria

31 Aug 2015   •   15:10
Imigranţii din gara Keleti, Budapesta, au primit permisiunea să plece cu trenul spre Austria
Sursa foto: FOTO: MTI

Imigranţii aflaţi în Gara de Est (Gara Keleti) din Budapesta au primit luni permisiunea să se urce în trenurile cu destinaţia Austria şi Germania, au declarat pentru Reuters poliţişti şi imigranţi.

Potrivit reporterului Reuters, mii de persoane s-au aşezat la cozi la casele de bilete pentru trenurile internaţionale.

Postul naţional de televiziune M1 a relatat că imigranţii cu documente valabile şi bilete de tren au primit permisiunea de a se urca luni dimineaţă într-un tren spre Munchen.

De cealaltă parte, guvernul german a negat tot luni că există 'trenuri speciale' care să transporte imigranţi din Ungaria în Germania şi a precizat că, în conformitate cu legislaţia europeană, solicitanţii de azil care ajung în Ungaria trebuie să se înregistreze prima dată acolo.

"Nu, nu există trenuri speciale", a subliniat într-o postare pe Twitter purtătorul de cuvânt al executivului german, Steffen Seibert. "Persoanele care ajung în Ungaria trebuie să se înregistreze şi să încerce să obţin azil acolo", a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Budapesta, Andras Giro-Szasz, declarase anterior că Ungaria a cerut Germaniei să clarifice situaţia juridică a călătoriilor imigranţilor ilegali în interiorul Uniunii Europene.

×
Subiecte în articol: refugiati imigranti