x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Incepe meciul electoral

Incepe meciul electoral

de Ana Ilie    |    26 Aug 2005   •   00:00
Incepe meciul electoral

Schröder si Merkel se vor infrunta la 18 septembrie, pe urne. Lupta electorala va fi stransa, pentru ca Schröder da semne ca ar putea reduce avantajul liderului crestin-democratilor, printr-un discurs de stanga.

E oficial. Germanii sunt asteptati la 18 septembrie la urne, pentru o runda de alegeri legislative anticipate. Curtea Constitutionala germana a dat unda verde ieri anticipatelor. Presedintele german, Horst Kohler, a dizolvat Camera inferioara a Parlamentului (Bundestagul), in vederea organizarii anticipatelor la 18 septembrie.

MILIOANE DE SOMERI. Anticipatele vin intr-un moment greu pentru Germania, confruntata de ceva timp cu o rata a somajului ingrijoratoare. Pesedintele Kohler a recunoscut ca Germania se afla intr-o "situatie critica fara precedent", din cauza celor 4,7 milioane de cetateni someri. Kohler a subliniat ca este de acord cu "analiza" cancelarului Gerhard Schröder, care a dorit dizolvarea Bundestagului pentru ca partidul sau sa obtina "o noua legitimitate" din partea cetatenilor, evident nemultumiti de directia in care se indreapta tara. Increderea lui Schröder in simpatia populara s-ar putea dovedi gresita, avand in vedere ca, potrivit celor mai recente sondaje, germanii nu mai sustin decat in numar redus Partidul Social-Democrat (SPD). Gerhard Schröder a atins cel mai scazut nivel al simpatiei populare si se confrunta cu o serie de nemultumiri in sanul propriului partid, mai ales dupa infrangerea suferita in alegerile regionale din Rhenania de Nord-Westphalia. El este creditat doar cu 27% din intentiile de vot, in vreme ce principala sa rivala, Angela Merkel, candidata din partea Uniunilor Crestin-Democrate CDU/CSU, ar putea obtine aproximativ 42% din voturi, iar liberalii, aliatii sai, ar putea strange 7%. Liderul crestin-democratilor are astfel sansa sa devina, la 51 de ani, prima femeie cancelar din istoria Germaniei.

PLATFORME ELECTORALE. Cele doua partide ce se infrunta la 18 septembrie fac tot posibilul pentru a atrage de partea lor cat mai multi votanti. SPD a facut un viraj catre stanga pentru a recastiga increderea electoratului traditional, mai ales prin propunerea de a crea un "impozit aplicabil celor bogati". Obiectivul CDU este scaderea semnificativa a numarului de someri. Merkel a cerut germanilor "sa foloseasca sansa care li se ofera", deoarece "nu se pot multumi cu existenta a 5 milioane de someri". Discursul ei se bazeaza pe descurajarea integrarii Romaniei si Bulgariei in Uniunea Europeana, pentru ca ar insemna ca forta de munca ieftina provenind din aceste tari ar fura slujbele germanilor. Pentru ca publicul este foarte sensibil la acest argument, si Schröder s-a transformat, din prietenul Romaniei, in cel mai mare critic al sau.

×
Subiecte în articol: externe