Inventatorul danez acuzat de asasinarea jurnalistei suedeze Kim Wall pe submarinul lui artizanal, Peter Madsen, va compărea joi în faţa judecătorilor de la Tribunalul din Copenhaga
Peste 30 de martori sunt chemaţi în faţa completului de judecată în acest proces, care ar putea dura până în luna aprilie.
Capetele de acuzare contra lui Madsen vor fi prezentate de către procurorul Jakob Buch-Jepsen. Acesta a solicitat pedeapsa de închisoare pe viaţă pentru Peter Madsen care, în afară de omucidere, trebuie să răspundă şi pentru acuzaţia de mutilare a cadavrului.
Kim Wall (30 de ani), o experimentată jurnalistă suedeză, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în seara zilei de 10 august 2017 la bordul submarinului Nautilus al lui Peter Madsen, creatorul şi proprietarul acelui submersibil de 17 metri lungime, pentru a realiza un reportaj.
Dispariţia jurnalistei a fost raportată de partenerul ei de viaţă care, îngrijorat de lipsa iubitei sale, a anunţat poliţia pe 11 august. În aceeaşi zi, Peter Madsen (47 de ani) a fost salvat de autorităţile daneze din apele strâmtorii Oresund ce desparte Danemarca de Suedia, la scurt timp după naufragiul submarinului său, despre care anchetatorii cred că a fost scufundat în mod intenţionat.
Madsen a declarat iniţial că femeia a coborât pe insula Refshaleon din apropiere de Copenhaga, în seara zilei de 10 august. Apoi, după ce a fost plasat în arest preventiv, inventatorul danez şi-a modificat declaraţia şi a spus că jurnalista Kim Wall şi-a pierdut conştienţa în urma unui 'accident' şi că el i-a aruncat trupul în mare, în golful Koge.
Ulterior, inventatorul danez a recunoscut că a dezmembrat cadavrul şi l-a aruncat în mare, dar a negat că el a ucis-o pe jurnalista suedeză. Madsen se află în arest preventiv începând din data de 12 august. AGERPRES