Noile prevederi sunt menite să combată valul de atacuri antisemite, fenomen devenit subiect major de dezbatere în această țară. Amendamentele au fost caracterizate de guvern drept „cele mai dure legi pe care Australia le-a avut vreodată” împotriva acestui gen de infracțiuni.
Conform noilor prevederi, folosirea „simbolurile urii” și infracțiunile de terorism vor fi pedepsite obligatoriu cu închisoarea, fără suspendare, între 1 și 6 ani.
Pentru salutul nazist, de exemplu, pedeapsa va fi de cel puțin un an închisoare. Finantarea terorismului va fi sancționată cu cel puțin trei ani închisoare, iar planificarea sau comiterea de acte teroriste - cu șase ani.
Partidul Laburist, aflat la guvernare, este acuzat că a cedat în fața Opoziției și și-a încălcat principiul de a se opune pedepselor cu închisoarea obligatorie. Situația în țară este, însă, gravă.
Atacuri în lanț
Săptămâna trecută, autoritățile din Sydney au găsit o rulotă care conținea explozibili și un bilet antisemit.
Descoperirea a avut loc la numai o săptămână după ce un centru de îngrijire a copiilor, situat lângă o școală și o sinagogă evreiască din Sydney, a fost incendiat, iar pe unul dintre pereți au fost văzute graffiti antisemite.
În decembrie, o sinagogă din Melbourne a fost incendiată cu credincioși înăuntru. Nimeni nu a fost grav rănit în incident, dar șocul s-a propagat în intreaga țară.
Critici din toate direcțiile
Laburiștii se opun, în general, sentințelor obligatorii, pe motiv că astfel de pedepse nu reduc criminalitatea, în schimb subminează independența instanțelor și sunt adesea discriminatorii în practică.
Fostul senator laburist Kim Carr a criticat partidul pentru ceea ce a numit o „încălcare clară a platformei naționale a Partidului Laburist”.
Nici partidele de opoziție nu s-au grăbit să felicite Puterea, acuzându-i pe laburistii că au întârziat cât au putut luarea unor masuri.
„Parlamentul nu acționează astăzi din cauza hotărârii Partidului Laburist”, a declarat senatorul liberal James Paterson reporterilor din Canberra. „Prim-ministrul a fost silit să introducă în sfârșit o legislație dură care să asigure că există sancțiuni reale pentru acest comportament”.
Salutul nazist și afișarea simbolurilor naziste, cum ar fi svastica, sunt interzise din ianuarie 2024 și pedepsite cu un an de închisoare. Modificările de ieri fac pedeapsa închisorii obligatorie


