Noi confruntări între manifestanţi şi poliţie au avut loc duminică, în Hong Kong, după ce protestatarii au ocupat un centru comercial şi au incendiat o baricadă pe care au ridicat-o în apropierea acestui centru, relatează agenţiile dpa şi AFP.
Circa 1.000 de manifestanţi se adunaseră iniţial în interiorul mall-ului New Town Plaza pentru un protest care se dorea a fi paşnic. Însă, după câtva timp, manifestanţi îmbrăcaţi în negru au început să smulgă uşile şi alte obiecte din mall pentru a ridica o baricadă la intrare. Situaţia a degenerat, iar poliţia a folosit împotriva demonstranţilor gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.
Alţi protestatari au vandalizat o staţie a căilor ferate, iar autorităţile au închis staţiile de pe traseul trenului „Airport Express” pentru a îngreuna deplasarea manifestanţilor către aeroport, după ce pe reţelele de socializare mişcarea de protest a lansat un apel pentru „testarea” capacităţii de rezistenţă a aeroportului.
Mall-urile şi aeroportul din Hong Kong au devenit locuri predilecte unde se desfășoară protestatarii ''prodemocraţie'', aceștia sperând astfel să atragă atenţia întregii populaţii asupra situaţiei drepturilor omului în Hong Kong. Însă, cel puţin în cazul aeroportului, al optulea ca mărime din lume, ei au provocat mai degrabă furia călătorilor care şi-au văzut planurile de călătorie afectate de perturbarea activităţii acestuia.
Protestele din Hong Kong au început pe data de 9 iunie, după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea unor opozanți ai Beijingului către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat, dar protestele la adresa Chinei nu au încetat şi au fost frecvent marcate de violenţe şi arestări.