MUSULMANI LA VATICAN.
Reprezentanţi ai lumii musulmane şi oficialităţile de la Vatican
s-au aşezat ieri la masa convorbirilor. Relaţiile între catolici şi
musulmani s-au deteriorat în 2006, după ce Papa Benedict a acuzat Islamul că
este violent şi iraţional.
SANCŢIUNI. Preşedintele
Mahmoud Ahmadinejad mai primeşte o lovitură. ONU a impus Iranului noi sancţiuni,
din cauza programului său nuclear. Între acestea figurează interdicţiile de
călătorie, “în toate statele”,
aplicabile obligatoriu unor persoane nominalizate “implicate,
asociate direct sau care sprijină proliferarea activităţilor nucleare
sensibile ale Iranului”. Alte sancţiuni sunt îngheţarea bunurilor unor
oficialităţi şi anumitor companii, care
sprijină activitatea nucleară Teheranului, monitorizarea strictă a băncilor
şi controlul riguros al mărfurilor iraniene.
SUEDIA RECUNOAŞTE
KOSOVO. Suedia a recunoscut ieri independenţa provinciei sârbe Kosovo. Până
acum, aproximativ 20 de ţări au recunosut independenţa Kosovo. Între ţările
nordice care au recunoscut independenţa provinciei sârbe figura până acum
doar Danemarca.
Germania a extins restricțiile impuse populației din cauza pandemiei cu noul coronavirus până la 14 februarie. Au fost luate măsuri mai stricte, astfel încât purtarea măștii de protecție este obligatorie acum...
În ședința de astăzi, Executivul va discuta despre modificarea Strategiei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
În noul proiect este prevăzută extinderea grupelor de populație care vor intra în...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, propune o dezbatere publică pe tema oportunităţii introducerii certificatelor de vaccinare pentru călătorii.
El spune că nu este de acord cu aplicarea...
Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a provocat mulţimea care a atacat Capitoliul pe 6 ianuarie, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul Statelor Unite.
"Ultima dată...
Un bărbat de 30 de ani, care a căzut de pe un snowmobil și a fost lovit din spate de un alt snowmobil, a fost preluat cu o saltea vacuumatică și transportat la spital pentru investigații complexe.
„Accident...
Executivul se reunește miercuri, pe ordinea de zi fiind și modificarea Strategiei de vaccinare. Astfel, în etapa a doua sunt introduse persoane încadrate într-un grad de handicap, imobilizate, însoțitorii...
Fondul de luptă anticorupţie (FBK) al opozantului rus Aleksei Navalnîi a publicat astăzi, la două zile după arestarea sa la revenirea din Germania la Moscova, o anchetă care - potrivit FBK - demonstrează...
Abuzurile comise de autorităţile chineze asupra etnicilor uiguri din regiunea Xinjiang reprezintă "acte de genocid", a anunţat, marţi, Departamentul de Stat de la Washington, conform unui comunicat postat pe...
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan nu exclude o candidatură la președinția formațiunii la congresul care va fi organizat în acest an. „Nu exclud, dar în același timp pot să susțin pe oricine...
Vremea se va încãlzi faţã de zilele precedente. Cerul va fi noros în regiunile intracarpatice, unde, mai ales ziua, vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor fi sub formã de ninsoare, în...
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat, astăzi, în plenul Parlamentului European, că „Rusia de astăzi se transformă pe zi ce trece într-un gulag”: „Putin, prin comportamentul său, impunând practici st...
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu are nici o atribuție privind înlocuirea lui Valeriu Gheorghiță de la coordonarea CNCAV, spune Florin Cîțu, care precizează că acest comitet este în subordinea...
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat că în ultimele 24 de ore peste 34.000 de români au primit prima doză a vaccinului, iar 670 de persoane au...
Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a anunțat că platforma de vaccinare din România va fi îmbunătățită și că ea ar putea fi utilizată în cadrul programului național de vaccinare, și la...
Un număr de 299 de centre de vaccinare, totalizând 487 de puncte de vaccinare, sunt disponibile în etapa a doua a campaniei, a declarat, marți, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, dr. Valeriu...