x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

11 Aug 2008   •   00:00

REFUGIAŢI. Patru tineri geor­gieni au cerut autorităţilor române să le acorde statutul de re­fugiat, după ce au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră la 500 de metri de punctul de graniţă Nă­dlac.



REFUGIAŢI. Patru tineri geor­gieni au cerut autorităţilor române să le acorde statutul de re­fugiat, după ce au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră la 500 de metri de punctul de graniţă Nă­dlac. Cei patru au fost depistaţi cînd încercau să iasă ilegal din România cu scopul de a ajunge într-o ţară din spaţiul Schengen. Sîmbătă, preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, a anunţat că Georgia este în "stare de război". De la declanşarea conflictului cu Rusia, cel puţin 150 de persoane, dintre care 40 de civili, au fost ucise în Georgia, anunţase sîmbătă ministrul georgian de Externe, Eka Tkecelaşvili, citat de AFP. Alte aproximativ 400 de persoane au fost rănite.    

LA PORŢILE EUROPEI. Reuniunea miniştrilor de Externe ai Uniunii Europene (UE), care va fi consacrată conflictului dintre Ru­sia şi Georgia, este programată pentru "miercuri la Bruxelles", a declarat ieri o sursă europeană, ci­tată de AFP. Preşedinţia fran­ceză a UE anunţase sîmbătă seară aceas­tă reuniune, fără a preciza data. Parisul îl trimite în regiune pe ministrul de Externe, Bernard Kouchner, pentru a propune o "ie­şire din criză". Preşedinţia UE, la cererea Poloniei, nu a exclus să convoace ulterior un summit european de criză. Această "escalada­re" a violenţelor "la porţile Euro­pei" aminteşte de tensiunile care au afectat Balcanii, a subliniat Kouchner. Franţa, stat care deţine preşedinţia semestrială a UE, intenţionează să prezinte un plan de criză în trei puncte.

AVERTISMENT. Casa Albă a criticat ieri acţiunea militară a Ru­siei în conflictul georgian, cali­ficînd-o drept "periculoasă şi disproporţionată", şi a avertizat că ar putea avea un "impact semnificativ pe termen lung" asupra rela­ţiilor dintre Washington şi Moscova. Declaraţia aparţine lui James Jeffrey, adjunct al consilierului pre­şedintelui George W. Bush pe probleme de securitate naţională şi se referă la blocada împotriva Geor­giei, aliat al SUA şi candidat la NATO.

IGNORARE. Cineastul georgian Otar Iosseliani a denunţat in­di­ferenţa Europei, "care a ignorat în mod voit conflictul" ce moc­neş­te de ani între Rusia şi Georgia, într-un interviu publicat ieri de cotidianul La Repubblica, citat de AFP. El i-a calificat drept "nebuni" pe preşedintele georgian Saakaşvili şi pe premie­rul rus Putin, apre­ciind că primul a căzut victimă provocărilor ruse, iar al doilea este "mai periculos".  

GENERAL RĂNIT. Comandantul trupelor ruse trimise în ajutorul separatiştilor din Osetia de Sud, general-locotenent Anatoli Hriuliov, a fost rănit sîmbătă într-un schimb de focuri cu forţele georgiene, a anunţat televiziunea de stat rusă. Totodată, un ziarist şi un cameraman al companiei TV RTR au fost uşor răniţi.

×
Subiecte în articol: externe