x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

19 Apr 2006   •   00:00
ESTONIA RATIFICA. Cele trei partide din coalitia de guvernare din Estonia au anuntat ca tara baltica va ratifica Tratatul constitutional european in luna mai. Constitutia a fost ratificata de 13 din cei 25 de membri UE. Pentru a intra in vigoare, textul trebuie adoptat de toti membrii Uniunii.

GREVA ILEGALILOR. Peste 100 de imigranti ilegali din Franta, printre care mai multi romani, au intrat in greva foamei marti, pentru a protesta fata de conditiile din centrul de detentie unde sunt retinuti, transmite AFP. La centrul din Vincennes, o suburbie a Parisului, se afla 146 de detinuti provenind in special din Algeria, Mali, China, Romania si Turcia.

ACCIDENT CU TURISTI. Cel putin 63 de persoane care se aflau la bordul unui autocar au murit luni dupa ce vehiculul a ratat un viraj si a cazut intr-o prapastie dintr-o zona muntoasa situata in centrul Mexicului. Potrivit autoritatilor locale citate de AFP, accidentul s-a produs la 235 de kilometri de Ciudad de Mexico din cauza vitezei excesive a autocarului supraincarcat.

A SCAPAT DE CARCERA. Justitia rusa a decis ieri ca fostul sef al companiei petroliere Yukos, Mihail Hodorkovski, a fost condamnat la carcera in mod ilegal in colonia penitenciara siberiana unde isi ispaseste pedeapsa de opt ani de inchisoare. In ultima vreme, Hodorkovski petrecea tot mai mult timp in carcera, fie pe motiv ca s-au descoperit asupra lui doua directive ale Ministerului de Justitie cu privire la drepturile detinutilor, desi aceste documente sunt publice, fie pentru ca si-a baut ceaiul in alt loc decat cel rezervat acestei activitati.

DECLARATII BELICOASE. Armata iraniana "va taia mana oricarui agresor", a declarat ieri presedintele ultraconservator iranian Mahmud Ahmadinejad, citat de AFP. "Puternica armata a Republicii islamice Iran este in serviciul pacii si securitatii si nu este o amenintare pentru nimeni, dar in fata dusmanilor este precum un meteorit", a rostit Ahmadinejad cu ocazia unei parade militare.

MORTUL E VINOVAT. Nici unul din politistii implicati in raidul din metroul londonez care a culminat cu uciderea unui tanar brazilian suspectat de terorism nu va fi inculpat, scrie publicatia The Sun. Uciderea lui Jean Charles de Menezes, la data de 22 iulie 2005, la doar o zi dupa cel de-al doilea val de atentate care a lovit in decurs de o saptamana Capitala britanica, va ramane nepedepsita, pentru ca politistii "au actionat la ordin".

×
Subiecte în articol: externe