x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

20 Mar 2006   •   00:00

20 martie 2006

MOSCOVA. Un stalp de sustinere a galeriei de metrou s-a prabusit duminica in nord-vestul Moscovei, avariind un tren si declansand un incendiu la bordul acestuia. Mai multe echipe de salvare au fost trimise la locul accidentului pentru a evacua pasagerii. Incidentul a avut loc la ora locala 14:37 (13:37, ora Romaniei), intre statiile Voikovskaia si Sokol.

INGRIJORARE. Premierul irlandez, Bertie Ahern (foto dreapta), i-a impartasit vineri la Casa Alba presedintelui american George W. Bush ingrijorarea sa in legatura cu zborurile secrete ale CIA pe teritoriul tarii sale si tratamentele inumane la care sunt supusi detinutii de la Guantanamo.

SCRUTIN CONTESTAT. Rezultatele preliminare ale alegerilor prezidentiale din Belarus il dadeau aseara castigator, cu aproximativ 81,1% din intentiile de vot, pe actualul lider de la Minsk, Aleksandr Lukasenko. Capitala Belarusului a fost insa scena unor largi proteste organizate de simpatizantii lui Aleksandr Milinkevici, principalul contracandidat al lui Lukasenko, cotat doar cu 5,6% din intentiile de vot. La incheierea scrutinului, peste 7.000 de manifestanti s-au adunat in piata centrala din Minsk, denuntand masiva frauda electorala a actualei puteri, iar opozitia belarusa a anuntat ca va cere anularea scrutinului.

CABINETUL HAMAS. Miscarea islamista palestiniana Hamas a prezentat ieri liderului palestinian, Mahmoud Abbas, lista noului cabinet si programul de guvernamant. Ismaïl Haniyeh, primul-ministru desemnat de Hamas, a anuntat ca noul guvern va contine 24 de membri, printre care se vor numara o femeie si un crestin. "M-am intalnit cu fratele Abu Mazen (n.r. - Mahmud Abbas) si i-am dat in mod oficial lista cu noul guvern, care va cuprinde 14 ministri din Cisiordania si zece din Fasia Gaza." (Maria Toader)

×
Subiecte în articol: externe