x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

11 Mar 2006   •   00:00

11 martie 2006

RATIFICARE. Seimul polonez, Camera inferioara a Parlamentului de la Varsovia, a dezbatut vineri Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE. Dupa aprobarea in Seim, un vot in acest sens va fi organizat si in Senat, iar in eventualitatea unui rezultat pozitiv, ratificarea urmeaza sa fie promulgata de presedintele statului. In total, 13 dintre cele 25 de state membre UE au incheiat in prezent procesul de ratificare a Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei.

BANI PENTRU BAZE. Generalul James Jones, Comandantul Suprem al Fortelor Aliate din Europa (SACEUR), a solicitat Senatului american fonduri de peste 16,5 milioane de dolari pentru programe militare in Romania. Generalul Jones a mai spus ca Armata americana si Europa au sprijinit instruirea unor echipe tactice de informatii romanesti la baza de la Grafenwoehr (Germania). El a apreciat ca initiativa privind crearea unei Forte est-europene in Romania si Bulgaria este un exemplu bun al dezvoltarii relatiilor SUA catre est.

LA JUDECATA. Parchetul din Milano a cerut vineri trimiterea in fata instantei a premierului Silvio Berlusconi (foto) si a avocatului britanic David Mills, suspectati de coruptie si marturie falsa. Cererea de trimitere in justitie echivaleaza, in Italia, cu o procedura de inculpare. Potrivit presei, Parchetul crede ca are suficiente elemente pentru a demonstra ca virarea a 600.000 de dolari, in 1997, de catre Fininvest - holdingul familiei Berlusconi - in contul bancar deschis pe numele lui David Mills a avut drept scop mituirea avocatului, pentru ca acesta sa depuna marturie falsa in doua procese intentate premierului in 1997.

PROTESTE. Cateva mii de persoane s-au adunat vineri in Piata Teatrului din Tiraspol, unde au demonstrat impotriva "blocadei economice" impuse de Republica Moldova si Ucraina, prin instituirea controalelor vamale asupra marfurilor transnistriene ce tranziteaza frontiera moldo-ucrainiana. Pe pancartele din Piata Teatrului puteau fi vazute lozinci precum "NU blocadei" sau "Multumim Rusiei pentru sprijinul acordat", ca si steaguri ale regiunii nistrene si Federatiei Ruse.

MOSTENITOARE DE MILIARDE. Fiica fostului premier libanez Rafic Hariri a devenit cea mai tanara miliardara in dolari, rezulta din calsamentul anual al prestigioasei reviste americane Forbes. Hind Hariri detine, la doar 22 de ani, impresionanta suma de 1,4 miliarde de dolari. Banii reprezinta partea ei din mostenirea lasata de fostul prim-ministru, asasinat in februarie 2005 la Beirut.

×
Subiecte în articol: externe