7 martie 2006
MUSHARRAF E NERVOS. Presedintele Pakistanului, Pervez Musharraf, l-a criticat pe Hamid Karzai, afirmand ca omologul sau afgan nu stie ce se intampla in propria tara, din moment ce face declaratii neadevarate. Reactia liderului de la Islamabad a survenit ca urmare a unei dezvaluiri facute de Karzai presei despre posibila locatie a mollahului Omar si a acolitilor acestuia. Musharraf a fost iritat si de faptul ca presedintele afgan a facut publice informatii sensibile privind posibilele locuri in care ar exista presupuse tabere teroriste, la granita dintre cele doua tari. DIANA, ANCHETATA. Fostul sef al Scotland Yard urmeaza sa dea publicitatii un raport cu privire la moartea printesei Diana in urma cu noua ani, la Paris. Cotidianul britanic Daily Mail scrie ca, potrivit unei anchete desfasurate in ultimii doi ani, printesa si iubitul sau, Dodi al-Fayed, au murit in accident rutier, in timp ce masina lor era urmarita de paparazzi. In raportul preliminar se spune ca nu s-au descoperit elemente care sa contrazica rezultatul investigatiei de la Paris, unde politistii francezi au ajuns la concluzia ca accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive si a faptului ca soferul era beat. Ancheta britanica a stabilit ca si un pilot de curse ar fi controlat cu greu masina la viteza cu care a intrat in pasajul parizian. O ROMANCA, IN IRAK. Romanca Simona Miculescu, prima femeie din Romania cu rang diplomatic de ambasador si specialist in relatii publice internationale, se pregateste sa plece in Irak, pentru a ocupa functia de consilier principal al guvernului irakian pentru informatii, educatie si comunicare. Ea se va ocupa de conceperea si implementarea de campanii de informare a cetatenilor irakieni asupra reformelor guvernului, precum si de crearea de birouri de relatii cu presa in cadrul diverselor institutii guvernamentale si de instruire a personalului acestora, mai ales a purtatorilor de cuvant. Simona Miculescu, care si-a inceput cariera diplomatica in 1993, a fost angajata recent de una dintre cele mai mari companii de consultanta din lume, BearingPoint Inc. din Washington. SCANDAL LA LONDRA. Premierul britanic, Tony Blair, ii va oferi tot sprijinul ministrului Culturii, Tessa Jowell, dupa ce sotul acesteia a fost acuzat de coruptie, spalare de bani si evaziune fiscala. La sfarsitul saptamanii trecute, sotul Tessei, David Mills, avocat de profesie, a fugit din tara cu destinatia Florida, in SUA, scrie presa britanica. Barbatul este banuit ca ar fi primit de la premierul italian, Silvio Berlusconi, intre 600.000 si un milion de dolari pentru a depune marturie in favoarea sefului Executivului italian, in doua procese desfasurate in 1997 si 1998. Berlusconi este un apropiat al lui Mills si unul dintre clientii sai cei mai importanti. Avocatul urmeaza sa fie inculpat in cursul zilei de astazi. VIRUSUL AVIAR, LA PISICI. Virusul gripei aviare H5N1 a fost descoperit, in Austria, la "doua-trei" pisici, au anuntat ieri autoritatile sanitare din sudul tarii. Pisicile contaminate cu cea mai inalta forma patogena a virusului, transmisibila la om, sunt in continuare vii, a declarat un responsabil local pentru Agentia austriaca APA.Citește pe Antena3.ro