x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

29 Noi 2005   •   00:00
EFECTUL DE SERA. Consecintele incalzirii globale sunt comparabile cu cele ale "armelor de distrugere in masa", a avertizat presedintele Academiei Britanice de Stiinte, Lord May. Cercetatorul a subliniat ca aceste "consecinte ale incalzirii planetei sunt numeroase si grave - nivelul marii, modificarea regimului apelor si frecventa crescuta a fenomenelor extreme - inundatii, secete si uragane". (Ana Ilie)

ESEC ELECTORAL. Alegerile anticipate repetate pentru functia de primar al Chisinaului au esuat duminica pentru a treia oara anul acesta. La urne s-au prezentat doar 22% dintre electori, dar minimul necesar era de 35%. Primarul interimar de orientare comunista Vasile Ursu s-a clasat pe prima pozitie, cu 46% din voturi, iar fostul redactor-sef al emisiunii "Surprize-surprize", Dorin Chirtoaca, membru al Partidului Liberal, s-a situat pe locul doi, cu peste 25%. Legislatia obliga autoritatile sa organizeze peste doua saptamani alegeri noi. Exista insa mari sanse ca pretendentii la fotoliul de primar al Chisinaului sa se retraga din cursa electorala in corpore. (Vitalie Calugareanu, Chisinau)

63 DE LUMANARI. Presedintele francez Jacques Chirac implineste astazi 63 de ani, pe care si-ar dori sa-i aniverseze in liniste, fara festivitati. Consilierii sai s-au gandit la un cadou care sa ii faca placere pasionatului pentru cultura asiatica, dupa traversarea unui an dificil. Esecul referendumului european in mai, accidentul vascular din septembrie si revoltele din cartierele marginase ale marilor orase franceze sunt doar cateva dintre problemele pe care le-a avut de infruntat Jacques Chirac anul acesta. (Ana Ilie)

PUTERI LARGITE. Ambasadorul SUA in Irak, Zalmay Khalilzad, a fost autorizat de presedintele George Bush sa initieze un dialog diplomatic cu Iranul, in vederea restabilirii ordinii in Irak. Potrivit revistei Newsweek, restabilirea contactelor cu Teheranul, frecvent criticat de Washington in ultimii ani, face parte dintr-un plan strategic mai amplu care prevede cooptarea vecinilor Irakului in eforturile de stabilizare a acestei tari. (Ana Ilie)

×
Subiecte în articol: externe