x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

22 Sep 2005   •   00:00
EXTRADARE. Hussain Osman, unul dintre autorii atentatelor esuate de la 21 iulie din Londra, arestat in Italia, va fi adus in Marea Britanie pana cel tarziu vineri, au declarat autoritatile de la Londra. Osman este acuzat ca a incercat sa arunce in aer un vagon de metrou la statia Shepherd’s Bush din vestul Londrei simultan cu actiunile similare ale altor trei atentatori. O saptamana mai tarziu, barbatul, in varsta de 27 de ani, a fost arestat la Roma, iar judecatorii italieni au aprobat cererea de extradare inaintata de Marea Britanie.

DISCUTII. Consultarile preliminare dintre partidele politice germane au inceput ieri, in vederea crearii de noi aliante pentru formarea Guvernului. Discutiile de inceput si, apoi, negocierile ar putea dura saptamani sau chiar luni, nici un termen-limita nefiind prevazut in Constitutie. Mandatul lui Schröder se va incheia oficial o data cu alcatuirea noului Parlament, proces care va avea loc pana la 18 octombrie, dar el va mai sta in functie pana la rezolvarea dosarelor curente si pana cand noul cancelar va fi ales de Bundestag.

CERERE. Presedintele afgan, Hamid Karzai, a cerut SUA sa-si modifice strategia militara si sa inceteze bombardamentele aeriene, apreciind ca "in prezent, nu mai exista amenintari teroriste serioase in Afganistan". La doua zile dupa alegerile parlamentare, la care au participat aproape sase milioane de afgani, presedintele a apreciat ca "natura razboiului impotriva terorismului" s-a schimbat si a precizat ca guvernul sau ar putea participa intr-o masura mai mare la acesta.

PAZNICI. UE a decis sa aprobe cererea Republicii Moldova si a Ucrainei de a trimite observatori la granita comuna a celor doua tari pe sectorul transnistrean. Dupa mai multe runde de discutii, ambasadorii europeni au autorizat misiunea de monitorizare solicitata in luna iunie de guvernele de la Chisinau si Kiev. Este pentru prima data cand UE se implica atat de profund in spatiul fostei Uniuni Sovietice. Pana in prezent, UE s-a ferit sa patrunda intr-un teritoriu pe care Rusia il considera inca in zona sa de influenta.

REVENIRE? Fostul premier ucrainean, Iulia Timosenko, demis la inceputul lunii septembrie de presedintele Viktor Iuscenko, s-a declarat gata sa revina si sa formeze un nou Executiv daca i se va cere. Potrivit mass-media din Ucraina, Iuscenko ii propusese lui Timosenko sa demita mai multi ministri in schimbul ramanerii ei in functie, dar aceasta refuzase.

PROMISIUNE. Ministrul de Externe al Bulgariei, Ivaylo Kalfin, a promis ca tara sa isi va mentine sprijinul acordat in procesul de stabilizare a Irakului, in pofida retragerii trupelor Sofiei. Bulgaria va incepe, la jumatatea lunii octombrie, retragerea trupelor din Irak, a anuntat, luni, seful Statului Major al Armatei bulgare, generalul Nikola Kolev, precizand ca operatiunea va fi incheiata pana la 31 decembrie. Generalul a explicat insa ca liderii politici de la Sofia inca lucreaza la definitivarea cadrului pentru viitoarea participare a tarii la Coalitia multinationala.

×
Subiecte în articol: externe