x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

07 Sep 2005   •   00:00
INTELEGERE. Negocierile dintre Uniunea Europeana si China pe tema exportului de textile s-a incheiat cu un acord. Potrivit intelegerii, jumatate din cele 70 de milioane de articole de imbracaminte blocate in porturile europene va fi introdusa in circuitul comercial, iar cealalta jumatate va fi considerata parte a cotelor de import pe anul viitor. Disputa a aparut in luna iunie, cand Bruxellesul a hotarat sa impuna cote importurilor ieftine din China, pentru a proteja productia proprie.

PIERDERI. Un grup de militanti care il sustin pe Abu Musab Al-Zarqawi si-a impus controlul asupra orasului irakian Qaim, omorand civili banuiti de colaborare cu Statele Unite si impunand legea islamica. Preluarea orasului a avut loc dupa ce fortele americane au anuntat ca au provocat pierderi considerabile in randul rebelilor, dupa mai multe raiduri aeriene si confruntari sangeroase.

GRESEALA. 30 de oameni au murit si alti 45 au fost raniti in urma unui incendiu produs intr-un teatru din orasul egiptean Beni Soueif, situat la 150 de kilometri sud de Cairo. Focul a izbucnit in timpul unui spectacol sustinut de o trupa de amatori, iar in sala se aflau aproximativ 1.000 de persoane. Incidentul s-a petrecut din cauza lumanarilor folosite de actori, care au dat foc involuntar cortinei.

Grupaj realizat de Radu Croitoru

×
Subiecte în articol: externe