x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Infractori cibernetici rusi au atacat ministere germane

Infractori cibernetici rusi au atacat ministere germane

01 Mar 2018   •   07:21
Infractori cibernetici rusi au atacat ministere germane

O grupare de hackeri ruşi cunoscută sub numele APT28 a atacat sistemele informatice ale Ministerului de Externe şi Ministerului Apărării din Germania şi a sustras informaţii confidenţiale. Potrivit agentiei dpa, atacul a fost descoperit în decembrie 2017 şi este posibil să fi început cu un an înainte.

 

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a precizat că instituţiile afectate au luat măsurile necesare pentru protecţia datelor şi anchetarea incidentului. "Atacul a fost izolat şi controlat în cadrul administraţiei federale" responsabile de reţelele informatice guvernamentale, iar problema este tratată "cu înaltă prioritate şi cu resurse semnificative", a insistat purtătorul de cuvânt Johannes Dimroth.

Guverne şi experţi în securitate din Occident susţin că există conexiuni între gruparea intitulată APT28 sau 'Fancy Bear' şi o agenţie de spionaj rusă şi că această grupare a fost implicată în atacurile cibernetice asupra Comitetului Naţional al Partidului Democrat din SUA, înaintea alegerilor din 2016, şi camerei inferioare a parlamentului german în 2015.

De asemenea, gruparea rusă este suspectată de comiterea unui atac cibernetic asupra NATO. AGERPRES

×