x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Invazie de lăcuste într-o populară regiune turistică, frecventată de numeroși români

Invazie de lăcuste într-o populară regiune turistică, frecventată de numeroși români

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2026   •   10:45
Invazie de lăcuste într-o populară regiune turistică, frecventată de numeroși români
Sursa foto: Wikipedia/Lăcustă

O populară regiune turistică, frecventată de numeroși români, se confruntă cu o invazie de lăcuste. Primele roiuri de insecte au ajuns în zonă, dar localnicii se tem că situația se va agrava. Lăcustele nu sunt în mod direct periculoase pentru oameni însă distrug culturile agricole.

Autoritățile din Insulele Canare sunt în alertă după ce mai multe roiuri de lăcuste au ajuns pe uscat, potrivit Express. Oficialii au tras un semnal de alarmă în ceea ce privește destinațiile de vacanță extrem de populare precum Lanzarote, Tenerife, Gran Canaria și Fuerteventura

În zonele menționate au fost văzute roiuri de lăcuste în ultimele zile. Deși lăcusta nu reprezintă un pericol direct pentru oameni, insecta amenința producția agricolă, inclusiv podgoriile.

Pe platformele de socializare au apărut imagini care arată roiuri de lăcuste năvălind în zonele rurale din arhipelag. Insectele au călătorit din Sahara Occidentală, încurajate de condițiile meteo umede. Lăcustele au afectat deja mai multe zone din Lanzarote, inclusiv destinațiile turistice Arrecife, Costa Teguise, Famara, Uga și Tahíche. De asemenea, au fost raportate roiuri în restul Insulelor Canare, inclusiv în nordul insulei Tenerife.

În urmă cu două decenii, o invazie de lăcuste s-a produs în Lanzarote, provocând pagube uriașe și perturbând viața de zi cu zi a locuitorilor. Numărul lăcustelor a fost atât de mare încât autoritățile au fost nevoite să trimită în zonă pompierii pentru a distruge insectele. Totodată, au fost folosite avioane care au aruncat insecticide.

Insulele Canare au suferit unul dintre cele mai grave incidente provocate de lăcustele de deșert în octombrie 1958. Roiuri masive din Africa au devastat culturile de pe insule, în special în sudul insulei Tenerife. Un incident comparabil a avut loc în 1954, când un alt roi a devastat peste 10.000 de hectare de culturi. Invazii au mai avut loc la sfârșitul anilor 80.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), lăcusta este considerată cel mai devastator dăunător migrator la nivel global. Atunci când are condițiile de mediu propice, poate forma roiuri uriașe și extrem de mobile. Aceste insecte au potențialul de a devasta culturile consumând zilnic propria greutate în alimente. Un roi care acoperă un kilometru pătrat poate avea până la 80 de milioane de lăcuste adulte, capabile să mănânce aceeași cantitate de alimente într-o zi ca 35.000 de oameni.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: insule Canare invazie lacuste
Parteneri